Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozii la Silverstone! » Marele Premiul al Marii Britanii a fost decis de pneurile Pirelli. Rosberg a cîştigat etapa

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 1 iulie 2013 ·

Rosberg a cîştigat, dar trebuie să le mulţumească celor de la Pirelli pentru că lui Hamilton, cel care conducea cursa, i-a explodat din senin pneul stînga spate, iar lui Vettel, următorul lider, i-a cedat cutia de viteze.

Toate-i mergeau strună lui Hamilton! Obţinuse pole-position-ul, iar în cursă a plecat excelent! Asta se întîmpla tocmai la Silverstone, în faţa conaţionalilor săi. Cum ar fi fost pentru Lewis o primă victorie în 2013 cu Mercedes, noua sa echipă, chiar în Marea Britanie? Cei de la Pirelli ar trebui să explice de ce i-a fost anulată orice şansă de victorie!

Asta pentru că englezul a pierdut prima poziţie din cauza unei explozii din senin la pneul stînga spate. Italienii vor trebui să ofere explicaţii şi lui Massa (Ferrari), şi lui Vergne (Toro Rosso), care au avut aceeaşi pană de cauciuc, tot stînga spate. N-a contat că a fost vorba de gume medii sau dure.

Cu 4 tururi înainte de final, în grupul ghinioniştilor cu aceeaşi problemă a intrat şi mexicanul Sergio Perez (McLaren). Asta în condiţiile în care toţi piloţii au primit sfaturi prin radio să evite urcarea pe "vibratoare" în viraje pentru că se bănuieşte că acestea au contribuit decisiv la explozii.

Cu siguranţă, cei de la Pirelli, care au venit în 2013 cu compoziţii noi pentru anvelope lor, vor da multe comunicate de presă privind cele întîmplate.

Lui Vettel i-a cedat cutia

De necazul lui Hamilton a profitat din plin Sebastian Vettel. Germanul a preluat conducerea şi nimic nu prevestea un dezastru şi pentru german. Cutia de viteze i-a cedat însă în turul 42, iar campionul mondial a fost nevoit să abandoneze. Urale la Silverstone, britanicii au uitat de fair-play şi se bucură că "a murit şi capra vecinului".

La Red Bull, nimeni nu mai zîmbea. Cu o singură excepţie, Mark Webber. Australianul a început greu cursa şi nu din cauza lui. A fost lovit de acelaşi im

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 14 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°