Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galant, firma fantomă paznic la lupi

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Un club de fotbal coordonat de lideri ai galeriei şi o firmă de pază, cu efectiv înjghebat la repezeală, iată reţeta unui dezastru organizatoric precum cel din meciul de fotbal Petrolul Ploieşti - Steaua Bucureşti.

Intrarea unui suporter pe gazon şi lovirea unui jucător, aruncarea din mijlocul galeriei petroliste a unei petarde pe suprafaţa de joc, în careul stelist, reprezintă fapte grave care s-ar fi lăsat într-un stat normal cu anchete, demiteri la nivel înalt şi nu doar cu arestarea suporterului bătăuş Dragoş Enache. Evident în toată această încurcătură care implică multe societăţi şi instituţii se disting cu greu vinovaţii reali sau morali ai acestor incidente. În zăpăceala creată, autorităţile locale şi clubul Petrolul caută vinovaţii în alte părţi, iar societatea Galant Protect Security, cea care a asigurat securitatea la meci, se desprinde „dintr-un lanţ al slăbiciunilor" prin incompetenţă crasă. O firmă de pază fantomă cu acţionari fictivi Conducerea clubului Petrolul a ales pentru asigurarea ordinii pe stadion, pentru meciul cu Steaua, una dintre cele mai dubioase firme de pază Galant Protect Security, sub pretextul că ar fi cerut cel mai mic preţ. Firma înfiinţată în 2009, cu sediul social în municipiul Câmpina, figurează având trei acţionari, Cosmin Buzatu, Cosmin Nedelcu, Costin Paşol, un singur angajat, şi 89 de colaboratori, reuşind în anul trecut să înregistreze un profit de aproape 600.000 de euro. Destul de mult pentru o firmă care-şi are punctul de lucru din Ploieşti într-o casă situată pe strada Sinăii, din nordul Ploieştiului şi nu are niciun cont deschis la vreo bancă. Pentru că numele ultimului acţionar, Costin Paşol amintea de numele viceprimarului din Mizil, Nicolai Paşol, acesta contactat telefonic, a confirmat că respectivul este fratele său şi că nu ştie nimic despre afacerile acestuia: „Fratele meu trăieşte în condiţii foarte mode

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin preia pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început, iar protocolul va avea "anumite nuanţe", potrivit Kremlinului. La Moscova e lapoviţă - FOTO

News.ro acum 17 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 12 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Încă opt intersecţii au fost integrate în sistemul de management al traficului

Mediafax acum o ora
„ Am integrat opt noi intersecţii în sistemul de management al traficului. Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a finalizat lucrările de modernizare şi integrare în BTMS pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu - Bd. Theod

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 43 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 10 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 17 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°