Politolog de aleasa tinuta, respectat profesor, comentator si filosof politic, activ europarlamentar, format in traditia aroniana, discipol al lui Pierre Manent, Cristian Preda a publicat la Polirom o carte incitanta, temeinica si vie. Mi-a trimis manuscrisul in forma finala acuma cateva saptamani, l-am citit cu enorm interes, am scris cateva randuri care apar pe coperta a patra. Recomand cu caldura acest volum, o carte inteligenta, dezinhibata, onesta si de o indubitabila actualitate. Se intreaba Cristian Preda, si ne intrebam si noi impreuna cu el, cum pot fi “impacate” momentele de cezura, uneori brutala si violenta, chiar sub forma diktatului, a ucazului extern, cu cele de continuitate, de normalitate democratica? Sunt alegerile suficiente pentru a considera o comunitate politica drept democratica? Exista diferente substantiale, chiar calitative, intre electocratii si democratii?
Urmaresc scrierile lui Cristian Preda inca de inceputul anilor 90. Stiu ca avem de-a face cu un ganditor liberal in sensul cel mai autentic al cuvantului. Un ganditor care respinge apriorismele facile si cliseele sterile. Ceea ce-mi place in scrisul lui Cristian Preda este o seninatate calma, un refuz al stridentelor dogmatice, al lozincilor grabite si patimase. Asemeni lui Aron, pe care il admira, Cristian Preda este un spectator angajat. Nu-si tainuieste optiunile, dar este mereu deschis dialogului. Nu este un dezabuzat negativist, un cinic profesionist (si oportunist), ci un constructor, un om care crede in rationalitatea actiunii politice. Nu se aventureaza in generalizari, incarneaza exemplar spiritul societatii deschise. Om de centru-dreapta, stie sa nu devina profet, oracol ori guru. Se ocupa de, vorba lui Alexandru Paleologu, lucrurile intr-adevar importante, nu cade (o spun autocritic) in capcana polemicilor fara sens cu diversii nimeni.
Am scris aici despre Ovidi
