Vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, va veni mâine la Bucureşti, unde va discuta cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, pe tema colaborării în domeniul energetic. Întâlnirea dintre cei doi oficiali a fost confirmată astăzi, pentru „Adevărul“, de ministrul Videanu.
Acesta spusese, în urmă cu o săptămână, într-o emisiune televizată, că o delegaţie a Gazprom va veni în România pe data de 17 februarie, pentru a discuta pe tema înfiinţării unei societăţi mixte între Romgaz şi Gazprom pentru construirea unor noi depozite de gaze.
Totodată, Videanu a spus că a propus companiei ruseşti o investiţie comună în producerea de energie de înaltă eficienţă.
Negocieri pentru South Stream
Deşi nu a fost dezvăluită ca temă de discuţie între cei doi oficiali, unul din punctele fierbinţi ale relaţiei dintre România şi Rusia o reprezintă implicarea ţării nostre în proiectul South Stream.
Oficial, poziţia României este că prioritar rămâne proiectul european Nabucco, însă autorităţile române vor acorda tot sprijinul ruşilor pentru dezvoltarea South Stream.
Neoficial, însă, România aşteaptă o invitaţie de negociere pentru includerea sa pe harta conductei ruseşti.
De cealaltă parte, Rusia şi-a creionat deja traseul South Stream, care nu include România, însă oficialii Gazprom au precizat de multe ori că Bulgaria, punctul de pornire a conductei terestre, poate fi înlocuită de România.
Pe această temă, Alexander Medvedev declara, în urmă cu o lună, într-un interviu acordat publicaţiei Southeast European Times:
„În ceea ce priveşte România, pot doar să spun că nicio ţară care este serioasă privind implicarea sa în South Stream nu va fi lăsată deoparte. România are o excelentă poziţie strategică pe ţărmul Mării Negre şi ar fi putut fi punctul de start al părţii continentale a conductei, precum Bulgaria. Poate fi conectată din aceas