Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Cristian Cioacă ameninţă: „O să mă ocup eu de tine şi o să vezi ce o să păţeşti!“

Publicat in Adevarul, marți 10 noiembrie 2009 ·

Asta i-a spus el Crinei Radu, apărătoarea familiei Ghinescu. Femeia spune că a trecut prin clipe de groază după ce poliţistul s-a năpustit asupra ei şi a agresat-o fizic şi verbal. Incidentul s-a petrecut vinerea trecută, când avocata s-a dus împreună cu un executor judecătoresc la Piteşti, pentru a-l lua pe micul Patrik Cioacă în vizită la bunicii materni. Şi-au ales ca punct de întâlnire o benzinărie de la intrarea în oraş. Crina Radu povesteşte că în momentul în care a văzut-o, Cioacă, şi-a ieşit din minţi.

„ A venit direct la mine, era roşu la faţă, m-a prins de umăr şi mi-a smuls telefonul din mână. I l-a luat sora lui, care era de faţă, şi mi l-a restituit. Apoi Cioacă mi-a spus:  «O să mă ocup de eu de tine şi o să vezi ce o să păţeşti!» Mi-a reproşat că i-am făcut multe procese şi mi-a mai zis că pot să-i fac câte plângeri vreau eu că oricum nimeni nu are ce să-i facă “, a precizat Crina Radu.

Avocata spune nu este pentru prima dată când Cristian Cioacă recurge la ameninţări, dar niciodată nu a fost atât de violent. „ Nu a fost niciodată ca acum şi mie îmi este teamă de el. Am depus astăzi la poliţia din Piteşti o plângere împotriva lui pentru ameninţare “, a mai spus Crina Radu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 35 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 23 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 4 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°