Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţiile în Sănătate continuă. Sălile de operaţii de la Judeţean vor fi reabilitate cu patru milioane de euro

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 ·

În curând începe procedura de achiziţie şi dotare a celor 11 săli de operaţie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Proiectul de reabilitare a fost estimat la patru milioane de euro.

Aceasta este cea de-a doua licitaţie după ce prima a fost anulată din cauză că sălile nu erau conform normelor Uniunii Europene. Modernizarea sălilor şi dotarea lor cu aparatură ultramodernă se constituie într-un proiect a cărui valoare se ridică la patru milioane de euro. Potrivit calculelor Consiliului Judeţean, care administrează spitalul, numai costul unui pat ajunge la câteva sute de mii de euro. Activitatea medicilor nu va fi întreruptă deoarece pe toată perioada reabilitării se va lucra din afară. Potrivit preşedintelui Consiliului, Gheorghe Bunea Stancu, acest proiect reprezintă prioritatea numărul unu în ceea ce priveşte investiţiile în sănătate în Brăila pe anul în curs,

„Aceasta este prioritatea numărul unu. A fost o licitaţie, dar am anulat-o fiindcă sălile nu erau conform prevederilor UE şi atunci am refăcut tot planul. Se va licita o singură dată, vor fi etape: şase, trei şi două săli. Toate vor avea echipamente noi. Numai un pat costă câteva sute de mii de euro", a declarat preşedintele CJ.

Săli de operaţie la standarde europene

Modernizarea sălilor este bine primită de medicii din spital. „Nu este vorba doar de o amenajare a sălilor. Este vorba de a avea dotarea şi procedurile care sunt şi în alte ţări, astfel încât un medic care din afara să opereze aici să nu întîmpine niciun fel de probleme. Este vorba de o standardizare şi aliniere la procedurile europene", ne-a explicat Mihai Alexandru Pascu, medic stagiar.

Cei care au trecut pe la Judeţean consideră că reabilitarea este de bun augur şi că a venit vremea ca şi spitalele noastre să arate ca cele din afară.

„Este un lucru foarte bun să refacă sălile de operaţii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum o ora
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°