G20 s-a terminat. Noua moneda internationala, trilionul (echivalent cu 1.000.000.000.000), a intrat deja in limbajul cotidian.
Hotararea principala a G20 a fost, asa cum prevedeam joi, un rol mai mare pentru FMI in valoare de 1 trilion, din care un sfert in forma de bani noi tipariti, in SDR-uri. Acesti bani vor fi directionati catre tarile emergente. Romaniei i-au fost deja alocate 20 de miliarde.
Ca este un nou “Bretton Woods” sau “New World Order” sau nu, este altceva. Este sfarsitul asa numitului “The Washington Consensus”, asa dupa cum il numea Gordon Brown? Sau nu?
Cred ca raspunsurile la aceste intrebari sunt mai putin relevante. Ideea G20 a fost ca, prin acordarea unui trilion FMI-ului, tarile emergente vor fi cele ce vor castiga si, ca atare, intregul sistem economic global va castiga. G20 a fost, din acest punct de vedere, un succes.
Insa asta ma face sa ma intreb daca nu cumva exista intrebari mult mai serioase decat cele puse la G20-ul de ieri de la Londra.
Daca tari precum China si India, cu peste un miliard de locuitori fiecare, vor continua sa creasca cu 10% pe an si vor ajunge, pe cap de locuitor, in 30 de ani, la acelasi nivel de consum ca lumea occidentala, va avea globul resursele naturale sa faca fata? Care este responsabilitatea tarilor care au un asa numar mare de locuitori? Si care este responsabilitatea acelor tari, precum Rusia sau Arabia Saudita, care au mai multe resurse decat au nevoie?
Daca la G20 s-a discutat, constructiv, sa-si puna resurse la comun pentru a trece de aceasta criza financiara (si anume capitalul), nu ar fi acesta un moment foarte bun pentru a pune la comun si celelalte resurse: populatia si resursele naturale?
Daca Indonezia sau Brazilia isi vor mentine rata de crestere economica, este corect sa-si mentina si rata (extrem de ridicata) de taiere
