Europa poate ieşi din Marea Criză doar în două feluri: prin formarea unei ţări-continent sau printr-un haos care va duce la război.
România, de data asta, se plasează corect, lăsând Ungariei exclusivitatea ţâfnei naţionaliste ce defilează sub lozinca „Nu ne vindem ţara". Nu încape îndoială că Viktor Orban va reveni în front, însă abia după ce-şi va consuma exerciţiul de bravură patriotică, folositor în relaţia cu electoratul maghiar. La Bruxelles sau la Berlin, mofturile sale arţăgoase vor plasa însă Ungaria în clubul copiilor tembeli ai Europei.
Liderul acestui club este, de departe, Marea Britanie. Premierul David Cameron, susţinut de presa cu chiloţii-n vine, face din Canalul Mânecii o barieră mai mare decât Oceanul Atlantic. Dacă ne uităm pe hartă, britanicii sunt europeni sută la sută; în realitate, ei se simt mai apropiaţi de verişorii lor americani, de care-i leagă câteva veacuri de istorie şi o limbă comună. Dacă într-o zi vor renunţa totuşi la legendara lor liră sterlină, probabil că britanicii vor adopta dolarul, şi nu euro.
Niciodată, după cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa nu a cunoscut o mobilizare politică precum cea din aceste zile. Liderii continentului au avut de rezolvat două priorităţi: stingerea incendiului şi reconstrucţia casei europene. Pentru asta, şi-au asumat două misiuni: cea de pompier şi cea de zidar. Pompierul ţine în loc vâlvătaia financiară a următoarelor săptămâni, cu speranţa că o va şi stinge, iar zidarul pune deja cărămizile viitoarei Uniuni Europene.
De fapt, vom avea, aşa cum speram, Statele Unite ale Europei, o construcţie care, din punct de vedere economic şi fiscal, va semăna mai mult cu actualele State Unite ale Americii decât cu actuala Uniune Europeană. Este singurul mare câştig pe care ni-l aduce criza, dat fiind că în vremuri bune nu s-ar fi făcut niciodată concesiile necesare unei asemen