Mesajul a fost trimis. Multumesc!

L-am invitat la masă pe Lucescu » Selecţionerul, altfel decît îl ştiţi

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 13 ianuarie 2011 ·

L-aţi văzut pe selecţioner răspunzînd pe teren, într-un birou, în faţa unui panou sau în spatele camerelor tv. Iată-l acum altfel. Relaxat, la masa de prînz, savurînd mîncarea şi vinul preferate

Idei de selecţioner între dorada şi espresso

"Ne vedem la ora 14:00. La Casa di David? Hai să mergem mai bine la Trattoria Il Calcio, lîngă piaţa 1 Mai. Sînt şi mese mai retrase, putem discuta în linişte", a fixat selecţionerul întîlnirea.

Aşa este el, total dedicat bucătăriei italiene. Un apropiat remarca rîzînd vizita întîmplătoare a lui Răzvan într-un restaurant kicios, cu specific românesc. "Avem saramură de crap", i-a recomandat amabil ospătarul. Răspunsul a fost fulminant: "E bună?, nu am mîncat în viaţa mea". Sfidînd obiceiul celor din familia Lucescu, de a întîrzia cîteva minute, Răzvan a fost punctual.

Îmbrăcat elegant, cu o tentă casual, palton, fular de caşmir, costum şi cămaşă dar fără cravată, şi ghete din piele întoarsă, totul în tentă maro. "Mă întrebam tot drumul dacă nu cumva ar fi trebuit să îmi dau costumul la călcat. Dar cred că sînt OK", a spus zîmbind la intrarea în restaurant.

Obişnuit al casei, a refuzat meniul şi a întrebat direct ospătarul de preferinţele sale. "Aveţi lup de mare?". "Încă n-am primit". "Hai atunci să luăm puţin prosciutto cu parmezan şi foccacia pentru toată lumea la aperitiv. Eu vreau, dacă tot am plecat pe peşte, carpaccio de şi apoi dorada la grătar. Dar la carpaccio să îmi puneţi neapărat capere. Şi la dorada!".

Nu neapărat că s-ar da în vînt după capere, dar îi plac în combinaţia cu peştele, mai ales cu feliile subţiri de carne crudă care compun carpaccio. În schimb, a protestat cînd a văzut pătrunjel în sosul pentru dorada: "Şi doar ştiau că nu îmi place!".

Nici pentru băuturi nu a avut nevoie de listă: "Pinnot Griggio San Angelo,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 46 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 29 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 57 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°