Acum traiesc numai cu muzica
Spuneati ca v-ati nascut si-ati crescut la Galati, in familia unui ceferist, si-ati venit la Bucuresti la 17 ani, ca sa stati in casa unei rude. Cum era familia din care veneati si lumea in care v-ati trait copilaria?
Tatal meu era sef de tren; era frumusel si cu ochi albastri, si se-mbraca foarte frumos. Pe vremea aia le dadeau haine de la CFR; era cuceritor tatal meu. Cind eram mica, vara, ma trimitea de la Galati la un frate al lui, la Birlad. Ma urca in tren si-ntreba cine merge la Birlad; „ala eu, ala eu“, mergea o gramada de lume. Aveam 4 ani jumate, si ma treceau din brate-n brate pina la Birlad; cind ajungeam, venea unchiu-meu si ma striga: „Lilica, Lilica!“. Tot timpul eram printre oameni, le cintam, le spuneam poezii; nici nu stiam cind intram in Birlad.
Aveam prietene doua surori din Focsani, le chema Focseneanu. Eu eram colega cu una dintre ele, cea care s-a maritat cu directorul teatrului de acolo, Teatrul „Maior Gh. Pastia“; ea invata la Galati pentru ca tatal lor era seful garii de marfuri. Aveau niste vii la Focsani, pe linga gara. Stau si ma gindesc, oare cum imi amintesc toate astea? M-am nascut in 1914. Era in ajun de Pasti. Mama era insarcinata si trebuia sa plece, dar nu voia. Si tata ii spunea ca uite, asteapta trasura la poarta, luam si mielul, si cozonacul. Trebuiau sa plece la padure, unde mergeau angajatii de la CFR. Si, deodata, mamei i s-a facut rau si-a cazut intre usi, pe prag. Asa m-am nascut eu. Mama mi-a zis c-am iesit ca o bomba, nu stia ca poate sa nasca atit de usor. A chemat o moasa si gata! Dupa 10 zile s-a dus la Birlad, la hramul unei biserici, cu mine, si nimeni nu-si inchipuia c-a plecat cu un copil de 10 zile. La hram avea o palarie cu voaluri si de la luminari i-a luat foc voalul, de-a trebuit sa si-l dea jos.
Atunci a venit razboiul. Bunica-mea spune
