Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul urca la 3,66 lei pentru un euro in a doua zi de furtuna pe pietele financiare

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 17 septembrie 2008 ·

Cotatiile euro/leu au urcat ieri pana la 3,66 lei pentru un euro pe piata valutara de la Bucuresti, dupa ce jucatorii straini au cumparat agresiv valuta, in cadrul unei miscari la nivel global de inchidere a expunerilor riscante.

BNR a calculat ieri un curs de 3,6494 lei pentru un euro, cu 2,82 bani peste nivelul precedent. Comparativ cu inceputul lunii, cursul este acum mai sus cu 3,7%. Dolarul a urcat la 2,5722 lei, cu 3,08 bani mai mult decat in ziua anterioara.

Desi ultimele saptamani au adus o volatilitate ridicata, cursul euro/leu este acum la aceleasi niveluri ca la sfarsitul lunii iunie.

In iulie si august euro coborase abrupt pe piata locala, intrand pentru cateva zile chiar sub nivelul de 3,5 lei, pe fondul unor vanzari mai mari de valuta, alimentate de remiterile muncitorilor romani din strainatate.

Deprecierea rapida din ultimele zile a leului a fost corelata cu evolutia celorlalte monede de pe pietele emergente din regiune, care au pierdut de asemenea teren.

"Volumele tranzactionate nu au fost fabuloase. Intr-o asemenea perioada este nevoie de prudenta, iar asta amplifica mult miscarile", a comentat un dealer. Piata se deschisese ieri in cotatii de 3,64 lei pentru un euro. Inca de la primele ore euro a atins un varf de 3,66 lei, dupa care a suferit o corectie usoara.

Spre sfarsitul zilei au aparut din nou presiuni pe partea de cumparare de valuta, astfel ca euro a urcat din nou spre 3,66 lei.

Dealerii nu mai fac pariuri privind evolutia cursului, intr-un context international atat de tulbure.

Totusi, o prelungire a crizei de pe pietele internationale ar putea sa loveasca puternic leul, care este in continuare perceput ca o moneda cu fundamente slabe.

In ianuarie, euro urcase spre 3,8 lei, un maxim al ultimilor ani, inainte ca o presupusa interventie directa a BNR pe piata valutara sa corecteze deprecierea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°