Borşul, aşa cum îl defineşte ultimul Larousse Gastronomique (2004), este o ciorbă provenită din Europa de Est, răspândită mai ales în Polonia şi în Rusia.
Borşul, aşa cum îl defineşte ultimul Larousse Gastronomique (2004), este o ciorbă provenită din Europa de Est, răspândită mai ales în Polonia şi în Rusia. A ajuns unul dintre primele feluri de mâncare cu o largă răspândire în Franţa şi în alte ţări de pe continent, în anii ’20 ai secolului trecut, o dată cu exodul emigranţilor ruşi. Există numeroase variante foarte populare ale acestui preparat, mai mult sau mai puţin complicate, în funcţie de ocazie.
Ceea ce caracterizează borşul este sfecla roşie, care îi conferă culoarea de bază. Formula clasică pleacă de la carne şi/sau legume fierte, în diverse cantităţi. Borşul este servit, tradiţional, cu smântână fermentată şi cubuleţe de carne, dar uneori nu conţine decât sfeclă, şampinioane şi varză albă (aşa cum este, de exemplu, borşul subţire, tipic polonez, care face parte din cele 12 preparate tradiţionale de Crăciun), în vreme ce carnea fiartă pentru pregătirea zemii se foloseşte apoi la prepararea altor feluri de mâncare. Există, de asemenea, un borş de peşte şi un borş “verde”, făcut cu spanac, măcriş şi şira spinării de porc (eventual, cu coadă de viţel).
Ar trebui să reţinem şi că borşurile rusesc, ucrainean sau polonez se deosebesc de ceea ce numim, în România, “borş”. Cum se ştie, preparatul românesc cu acest nume se acreşte, tradiţional, cu tărâţă de grâu fermentată, care poartă aceeaşi denumire de “borş”...
Zeama naţională
În Rusia, în Ucraina şi în Polonia, borşul este un fel de “zeamă naţională”. Un proverb rusesc confirmă că: “Dacă ai o soţie bună şi un borş gras, te poţi considera fericit!”. În funcţie de bugetul fiecărei familii, acolo borşul se face cu mai multe sau mai puţine ingredien
