Cine a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Krikor Hagop Zambaccian rămânea fascinat de personalitatea, spiritul critic, talentul său negustoresc, simţul extraordinar de a distinge şi alege, pasiunea şi entuziasmul adesea molipsitor cu care se implica în tot ceea ce înseamnă artă.
Astăzi ne aminteşte de domnia sa impresionanta colecţie donată statului, dar şi cărţile sale despre Cornel Medrea, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza şi Theodor Pallady, Însemnările unui amator de artă, Pagini despre artă sau nuvela Gelal Bey, care merită republicate şi, de ce nu, traduse în alte limbi.
Editura Liternet a publicat online volumul "Însemnările unui amator de artă", o iniţiativă minunată ce trebuia neapărat menţionată. Această carte de memorii documentează atât acele conversaţii savuroase petrecute în atelierele artiştilor, la Capşa sau la Tinerimea artistică, cât şi detaliile despre achiziţionarea lucrărilor importante ale colecţiei, astfel citind aceste pagini "ai impresia că întâlneşti un prieten pe care nu l-ai cunoscut niciodată".
AMATOR DE ARTĂ
Zambaccian aminteşte în memoriile sale "cu ce aviditate alerga, pe vremuri, spre sălile de artă modernă ale marilor muzee", preferata sa fiind colecţia Cammondo de la Luvru, sau cum economisea "câte ceva din banii pe care mi-i trimitea familia pentru întreţinere, şi din când în când cumpăram un tablou".
Negustorul constănţean s-a mutat în Bucureşti după primul război mondial, când a deschis o fabrică de textile şi covoare la Baloteşti, care îi oferea fondurile pentru a întreţine viciul său, arta. "Fără a fi generos", era un om echilibrat şi prudent, dar tenace în afaceri, trăind o viaţă sobră, chiar austeră. "A strâns încet, cu răbdare, ce i-a plăcut mai mult. Şi cât i-a putut permite punga", spunea Cicerone Cioroianu.
Călătoriile de afaceri erau pretexte p
