Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şandru a plecat din PIN

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 octombrie 2008 ·

Vicepreşedintele Partidului Iniţiativa Naţională a renunţat la formaţiunea pe care a condus-o împreună cu Cozmin Guşă pentru a putea candida la alegerile parlamentare ca independent. Sursa: Codrin Prisecaru Motivul? Este conştientă că partidul nu ar fi putut trece pragul electoral şi atunci nu ar mai fi avut nicio şansă pentru a ocupa un nou fotoliu de deputat. Lavinia Şandru a ales să candideze în Colegiul 22 din Cotroceni, zonă în care fostul lider PIN susţine că se bucură de notorietate. "Candidez în acest colegiu pentru că acolo sunt oameni civilizaţi, care pun mai mult preţ pe şcoală decât pe bani, care pun mai mult preţ pe muzica bună decât pe manele. Am văzut cam care sunt potenţialii mei contracandidaţi, dar nu am cum să nu văd că sunt favorită", a explicat Şandru, într-o conferinţă de presă.

Chiar dacă a hotărât să renunţe la viaţa de partid, Cozmin Guşă şi ceilalţi membri ai PIN îi vor oferi sprijinul necesar în campania electorală. Ea a precizat că îşi va face blog pentru a dialoga cu cetăţenii cu drept de vot din colegiul în care candidează, dar că, până atunci, corespondează prin intermediul poştei electronice cu aceştia. Şandru a mai declarat că, de joi, s-a apucat, alături de colegii săi din PIN, de strâns semnături pentru susţinerea candidaturii sale, şi a reuşit să adune peste 2.300 de semnături, în condiţiile în care are nevoie de minim 2.000 pentru a putea candida. Contracandidaţii Laviniei Şandru în colegiul 22 din Capitală sunt Corneliu Ciontu, din partea alianţei PSD+ PC, Alina Gorghiu din partea PNL şi Elena Munteanu de la PD-L.

CITIŢI ŞI:

Lavinia Şandru, "o utecistă în Parlamentul României"

Talpeş şi Şandru, obligaţi să renunţe la partidele lor

Lavinia Şandru nu se teme de o luptă electorală cu Elena Udrea

PSD negociază cooptarea PIN

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 36 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Un primar condamnat pentru pornografie infantilă a fost înlocuit de soție la alegeri

Adevarul acum o ora
Primarul din Şotrile, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă, şi-a depus  candidatura pentru un nou mandat. După ce mai mulți membri ai filialei PNL Prahova au sesizat acest lucru, edilul s-a retras de pe liste și locul său a fost luat d

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 38 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Trump Media cere Camerei Reprezentanţilor să investigheze 8 firme cu privire la vânzarea în lipsă a acţiunilor sale

Ziare.com acum o ora
Trump Media i-a îndemnat pe preşedinţii comisiilor importante ai Camerei Reprezentanţilor să investigheze opt firme financiare, din cauza îngrijorărilor legate de posibila vânzare în lipsă ilegală de acţiuni ale companiei, al cărei acţionar majorita

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°