De trei zile, în Piaţa Universităţii se desfăşoară o nouă „revoluţie” - împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană şi a gazelor de şist din toată România. Iată cum a fost noaptea de miercuri!

La şapte se strânge lumea

Pe la şapte seara, în spatele fântânii, vizavi de latura dinspre Naţional a Arhitecturii, vreo şase tineri, băieţi şi fete, stau în „funduleţ” - vorba lui Băsescu -, pe bordurile lui Videanu. Claxonez discret, ca să-mi fac loc la trotuar, parchez şi cobor. O pătură de nori vineţi ne ameninţă cu o torenţială „broadcast”.

La colţurile clădirii, grupuri de jandarmi tineri, relaxaţi, aproape nepăsători. Dincolo de fântână, în faţă, spre Bălcescu, în dreapta, spre Geografie, în stânga, spre Cazinou, grupuri răzleţe de tineri: unii cu pancarte micuţe, artizanale, încropite la repezeală, alţii cu umbrele inscripţionate, câte unul cu xerox-ul prins în ace de siguranţă de urechile motanului desenat pe bluză: „Dacă eu sunt hipster, tu eşti idiooot”; câţiva, fluturând înscrisuri despre Roşia Montana; Andrei, de cinci ani, alături de mămica lui, cu un „ştraif” de hârtie, bine întins de mânuţele-i „vânjoase”, pe care scrie, colorat, „Roşia Montana”. „Ştii care-i figura cu Roşia Montana?!”, îl întreb. „Da!”, îmi răspunde hotărât. „Care?”, insist. Aici, mânuţa lui dreaptă dă drumul hârtiei şi apucă mânuţa ei stângă, fără să mă scape din ochi. Mămica, suprinsă, înţelege situaţia şi îi suflă răspunsul, ca la bac. Andrei prinde ideea şi îmi spune că a venit „să salveze...”. Roşia Montana, bănuiesc. Îi strâng mânuţa bărbăteşte şi trec mai departe.

Mediafax Foto: Andreea Alexandru

Un grup de tineri de la o multinaţională s-au strâns aproape de balconul Univesităţii: „E normal să fim aici. Nu e normal să se întâmple asta, ce vor ei să facă la Roşia Montană!”. Întreb ce i-a determinat să vină în piaţă; dacă le-a propus cineva;