Românii sunt de două feluri: cei care înşală Fiscul şi cei care sunt înşelaţi de el. O a treia categorie, cea în care relaţia e corectă, contractuală, bazată pe încrederea că ne facem servicii reciproc, nu există. Crearea ei ar fi însemnat adevărata reformă a statului. Dar nu suntem pe calea cea bună.
Cu Ordonanţa 58/2010 Guvernul s-a purtat ca un ţăran beţiv, stăpân al unei mârţoage costelive, care în fiecare zi întârzie când urcă dealul de tare ce gâfâie, şi căruia, ca să recupereze pierderea, îi vine ideea să încarce căruţa de două ori mai mult. Mintea beţivului cea de pe urmă! Bine că se confruntă toată lumea în proiecte de introdus noi taxe şi complicat pe cele vechi, în speranţa că vor rezolva finanţele statului. De fapt, competiţia între Ponta, care vrea să revină la o taxă pe venit progresivă, ba chiar una cu deductibilităţi, şi Boc, care a bătut recordul la impozite redundante, se rezumă la cine pune mai mulţi saci în căruţă. Ăia mai mici au şi ei ideile lor. Nu am putea, la o adică, crea un stimulent pentru ţăran? De exemplu, dacă ajunge mai repede sus, îi mai dăm o votcă mică? La rigoare, hai să i-o dăm înainte, ca să pocnească mai dihai din bici!
Ca să pricepem de ce Fiscul nostru subperformează, deci colectează cu vreo treime mai puţin decât ar trebui, e cazul să ieşim din lumea cifrelor şi să îi facem o vizită lui, Fiscului. Eu l-am vizitat acum vreo câţiva ani, când i-au trimis o scrisoare oficială şi personalizată bărbatului meu că i-au luat nişte bani în plus şi că vor să îi dea înapoi. Eu m-am opus unei vizite, suma fiind mică. Fiind însă şoferul familiei, am sfârşit prin a ajunge acolo, vreo zece funcţionari într-o cameră în care nimeni nu ştia despre ce e vorba şi nimeni nu recunoştea să fi trimis respectivul document - indescifrabil semnat, desigur. După o enormă pierdere de timp în care am cules jelanii şi mulţumiri că SAR a contr