Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MASTERCHEF: Patru concurenţi eliminaţi după primele două probe ale serii. Cine sunt cei rămaşi în lupta pentru titlu

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 mai 2013 ·

Pe măsură ce finala se apropie, rândurile se strâng la “MasterChef”. Patru concurenţi din cei zece rămaşi au părăsit competiţia după primele probe ale serii de marţi a show-ului de la Pro TV, potrivit Mediafax. Concurenţilor care au intrat la proba sub presiune li s-au pus în faţă cinci fotografii cu cinci feluri diferite de mâncare, iar şeful echipei albastre din etapa trecuta, Nini, a trebuit să aleaga ce va găti fiecare.

Dificultatea probei a fost sporită de faptul că fiecare concurent a avut la dispoziţie un buget limitat şi 300 de minute pentru a-si face cumparaturile din supermarket, a se intoarce şi a găti mancarea.

Nini şi-a oprit muschiul de vită Wellington pentru sine, cu toate ca chefii i-au atras atentia că este cel mai greu de preparat, insa Nini a insistat sa-si asume eşecul echipei prin aceasta alegere.

Preparatul i-a dat batai de cap lui Nini, a carui farfurie nu arata ca in fotografie şi nici nu avea gustul potrivit, iar chefii i-au cerut sa lase sortul şi să părăsească "MasterChef".

Cea mai grea probă a dus la eliminarea unui al doilea concurent, respectiv Victor Nemeş.

Cei opt concurenţi rămaşi în competiţie după eliminarea lui Victor şi Nini au avut de preparat coquelet cu ingrediente alese special pentru fiecare concurent in parte.

Chefii au fost nemultumiti de modul in care au inteles concurentii ca trebuie sa abordeze aceasta proba. "În acest moment vă opriţi şi dati totul jos de pe foc. N-am crezut ca se poate intampla aşa ceva. Nu aveţi idee despre gastronomie", le-a spus chef Sorin Bontea.

Maria Secrieriu şi Traian Galleguillos nu au reusit să-i impresioneze pe cei trei chefi şi au părăsit "MasterChef".

A urmat cea de-a treia probă a serii, în care cei şase rămaşi în cursă au fost împărţiţi în două echipe, avânndu-i ca conducători pe Aida, respectiv Alex.

Pe măsură ce finala se apropie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 42 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 18 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 57 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 41 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°