Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Adina Răducan, o voce mare într-un corp de copil

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

"Această copilă minunată care m-a vrăjit cu vocea ei încă de prima dată când am văzut-o şi auzit-o", aşa începe să vorbească Horia Brenciu despre Adina Răducan, cea cu care a făcut duet de nenumărate ori. Este vorba despre o fetiţă de numai 11 ani dar care are o voce deosebită cu care uimeşte pe toată lumea care o ascultă.

Adina Teodora Răducan a început să cânte când încă nu împlinise patru ani. Fredona prin curte melodii ale formaţiei Andre sau ale lui Nico când a auzit-o prima dată mama sa.

La patru ani părinţii au înscris-o la un curs de canto la Şcoala Populară de Artă din Buzău unde a impresionat profesorii cu vocea sa deosebită şi foarte matură. Tot atunci a fost descoperită de profesorul Constantin Ungureanu care a selectat-o pentru completarea trupei Mini Melos.

La şapte ani Adina a a fost înscrisă de părinţi în clasa I la Liceul de Artă din Buzău la clasa de pian şi canto şi a început să participe la nenumătrate festivaluri şi concursuri. "Vreau să Fiu Vedetă", "Ploaia Steluţelor", "Mamaia Copiilor", sunt doar câteva din concursurile la care a participat Adina şi la care a luat primele locuri.

În timpul uneia dintre competiţiile muzicale la care a participat l-a cunoscut pe Horia Brenciu care s-a îndrăgăstit de vocea ei şi cu care a făcut duet pe melodiile New York, New York, Cabaret, Cose della Vita. De asemenea, Adina Răducan, la numai 11 ani, a cântat alături de nume mari ale muzicii dar dintre toţi spune că cel mai bine se simte pe scenă lângă Luminiţa Anghel şi Horia Brenciu.

"Nu cred că aş putea să fac altceva în viaţă. Îmi place foarte mult să cânt şi mă simt extraordinar pe scenă. Este adevărat că nu mai am timp să mă joc cu copiii de vârsta mea dar asta este trebuie să faci şi sacrificii dacă îţi place ceva cu adevărat", ne-a declarat cu înţelepciunea unui om matur Adina Răducan.

Adina îşi lucrează zilnic vocea. E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°