…asta este: am fost deturnat. Episodul al doilea din Paradoxul pragmatismului – teoria ca teorie, dar practica il omoara – era menit sa aiba drept subiect, inca o data, revolutiile si/sau rascoalele din lumea araba. N-am uitat, vine si asta repejor, dar deocamdata atentia mi-a fost capacitata de confruntarea pe www.contributors.ro a doua perspective asupra viitorului politicii romanesti: sa le zicem ‘viziunea Ghinea‘ si, respectiv, ‘viziunea Aligica‘. Una sustine necesitatea aparitiei unui nou partid pe scena romaneasca, cealalalta o ia, mai mult sau mai putin subtil, peste picior. Cum insa dezbaterea – imi pare – se afla in directa legatura cu paradoxul pragmatismului despre care vorbeam in postarea trecuta, imi ingadui sa ma strecor si eu, undeva, pe la mijloc.
Cristian Ghinea sustine necesitatea crearii unui partid pe baze fundamental diferite fata de cele existente. Nu mai intru in detalii – se cunosc (sau se pot citi direct de la sursa). Desi este un om declarat ‘de dreapta’, proiectul nu are de-a face cu ideologiile sau cu politicile. Are, in cuvintele autorului, de-a face cu “blatul”, nu cu “frisca”. [Nota: In legatura cu ceea ce se cuvine sau nu sa intre in "blat" s-a pronuntat si Mihail Neamtu. Marturisindu-mi incompetenta in confeterie, mi-am consultat sotia: pare-se ca frisca nu intra, totusi, in blat. Una-i una, alta, alta.] De cealalta parte, Dragos Paul Aligica, decalarat si el tot ‘de dreapta’, sustine, afirmativ, proiectul. Practic, il face praf, luandu-l la, pardon, un misto dialectic.
Dincolo insa de zambetele pe sub mustata si ironiile fin-dialectice, Aligica aduce argumente cat se poate de pertinente – dincolo chiar de citatele din Radulescu-Motru. Nu le detaliez nici pe acestea, din aceleasi considerente enumerate mai sus. Ceea ce ma intereseaza acum e – hai sa folosim o pretiozitate – Weltanschauung-ul unuia si a celuilalt. Cristi
