Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclus dintre noi 29 de zile!

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 aprilie 2009 ·

Latifundiarul din Pipera, finanţator al Clubului Steaua, Gigi Becali a fost vineri dimineaţă exclus din rândurile oamenilor liberi. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti i-a acordat cartona­şul roşu, izolându-l 29 de zile în arest pentru îndrăzneala de a se erija în autoritate judiciară, lipsind de libertate trei persoa­ne care i-au furat maşina de 100.000 de euro. Rămâne de văzut dacă organele judiciare vor fi la fel de drastice şi cu hoţii-victime, care au reuşit să-l bage pe Gigi Becali în spatele gratiilor.

La capătul unui meci "în trei reprize" întinse pe parcursul a 23 de ore şi 33 de minute, omul de afaceri Gigi Becali a primit verdictul de la judecătorul-arbitru.

DEZAMĂGIT PE TOATĂ LINIA

Vestea arestării sale pentru 29 de zile a primit-o fix la ora 6:33, a dimineţii de vineri, în timp ce se afla în boxa acuzaţilor. S-a schimbat la faţă şi a zâmbit a rictus. A ascultat până la capăt cum judecătoarea i-a numit şi pe ceilalţi arestaţi: Otto Cătălin Smă­răn­descu, Dediu Ştefan, Niculae Dumitraşcu şi Beciu Dumitru. Sau cel puţin aşa părea: că ascultă.

A dat din cap când a auzit că Marius Petrinel Geavela a scăpat doar cu interdicţia de a părăsi ţara pentru 29 de zile. Aproape că i se putea citi în ochi efortul de a înţelege ce i se întâmplă. S-a dumirit la câteva secunde după terminarea pronunţării, când preşedinta completului mai avea doi paşi să părăsească sala. "M-am lămurit şi cu dumneavoastră, doamna preşedinte", i-a spus Gigi Becali dând din mâini a deza­măgire. Mai întâi îl dezamăgiseră hoţii pentru că l-au şantajat şi l-au turnat, apoi poliţiştii pentru că l-au luat prea brusc de acasă, apoi procurorii pentru că l-au reţinut.

"Declarăm recurs" au spus avocaţii, fără a avea siguranţa că au şi fost auziţi de judecătoarea care părăsea sala. Un "coleg de boxă" a primit mai rău vestea, ameninţând şi înjurân

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 7 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 5 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 8 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°