Citiţi mai jos poezia pe care Adrian Păunescu a scris-o la 30 iunie 2010.

Rugă pentru România

Tragica mea, condamnata mea ţară,

Din nou răstignită şi funerară,

În static şi jalnic galop antigalop,

Între secetă, foamete şi potop.

Tragica mea adorată Românie,

Calea nu ţi se mai ştie,

Asupra ta îşi continuă asaltul

Ba unul, ba celălalt, ba altul.

Mutată cu forţa, de la lei la roni,

Te-au încălecat pigmei autohtoni,

Care te-au trădat şi te crucifică,

Într-o păcăleală aproape mirifică.

Te-au retrogradat urât, cu voia,

După cum i-a mânat paranoia,

Din săracă, te-au făcut mizeră,

În timp ce afacerile lor prosperă.

Vor să te scoată şi de pe hartă,

Ţara mea tristă, de pe linie moartă,

Văduvă între văduvele sărace,

După fiecare război, după fiecare pace.

Şi, acum, când eşti într-o criză majo¬ră,

Marinarul mlaştinii mi te devoră.

Ţukalarul lui mic şi obedient

Îţi acoperă florile şi vieţile cu ciment.

A venit o haită portocalie,

Să ia România şi s-o sfâşie,

A furat şi-a minţit şi trădează,

Ciumă ajunsă în ultima fază.

Prin complot, cinism şi bârfă

Vor să te facă o ultimă târfă,

Să te culci cu toţi banii de împrumut

Şi să uiţi cine-ai fost şi ce rang ai avut.

Că ai fost regină între popoare

Şi te respecta, chiar dacă nu te iubea, fiecare.

Sate se sparg, oraşe se-nnămolesc,

Se falsifică specificul românesc.

În spaţiul mioritic, oiţa nu mai trăieşte,

Mai sunt nişte lupi care urlă câineşte

Şi, ca de moarte să se mai spele,

Ciobanul a emigrat între stele.

Vâjâie vântul în orbitele goale

Ale viteazului cu durere de şale,

E târziu şi în ceasuri şi afară

Civilizaţia, acum, stă să dispară.

Ca într-un deochi, ca într-un blestem

În socialism eram bolnav