Cifrele exportului sunt încurajatoare. Chiar şi soldul balanţei comerciale - care continuă să fie negativ, importurile costând mai mult decât câştigăm din exporturi - s-a îmbunătăţit considerabil. Dacă, în 2008, deficitul balanţei comerciale era de 19 miliarde de euro, în 2012 a scăzut la 7,3 miliarde de euro. Pentru că exporturile au crescut mai repede decât importurile.

România îşi poate juca însă mai bine cartea exporturilor. Cum anume? Nu-s deloc puţini cei care văd stimularea exporturilor exclusiv prin… deprecierea leului faţă de euro. Pe termen scurt, acest stimulent ar putea avea unele efecte benefice. Nu însă şi pe termen lung. Aşa că e nevoie de alte căi, mai sigure, pe care să meargă ţara noastră pentru a face din export un stâlp puternic, care să susţină o creştere economică sănătoasă. Lecţia din anul 2000 n-ar trebui uitată. Atunci, factorii economici, pe verticală şi pe orizontală, atât la nivel "macro", cât şi "micro", au înţeles un fapt esenţial: acela că investiţiile constituie temelia în stare să susţină edificiul creşterii economice. Până la urmă, şi exporturile tot de investiţii depind.

Dar trenul exporturilor, ca să meargă în ritm optim, are nevoie de mai multe locomotive puternice. E cert: între aceste locomotive nu se numără competitivitatea câştigată prin deprecierea monedei. România are nevoie de competitivitate prin calitate; prin vocaţia lucrului bine făcut.

Pe piaţa externă, de mulţi ani, dar mai cu seamă de când lumea e în criză, cresc preţurile îndeosebi la produsele cu grad înalt de prelucrare. Este şi normal să fie aşa. Produsele care încorporează mai multă muncă, mai multă competenţă sunt mai scumpe. Gândirea, inteligenţa aduc valută. Cel mai deştept este şi va fi privilegiat. Dacă n-ar fi aşa, omenirea ar fi stat în loc şi nu am fi ajuns la sofisticate produse care încorporează materii prime "înnobilate" cu materie