Poliţia din Ostrava (nord-estul Cehiei) a anunţat, sâmbătă, că a arestat la 10 august un recidivist ceh în vârstă de 29 de ani, care pregătea cel mai probabil un atac cu bombă, fiind inspirat din acţiunile extremistului de dreaptă norvegian Anders Behring Breivik, relatează AFP, scrie HotNews.ro.
Poliţia a confiscat din apartamentul său un important arsenal de arme, ce includea un pistol mitralieră, o bombă şi material explozibil.
"Componentele sistemului exploziv erau operaţionale", a declarat şeful poliţiei din Ostrava, Radovan Vojta, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a adăugat însă că poliţia nu ştie care era ţintă atacului pregătit.
"Suntem abia la începutul anchetei. Pentru moment, nu vrem să publicăm mai multe informaţii", a declarat Vojta.
Potrivit acestuia, bărbatul arestat simpatiza cu Breivik, deoarece folosea numele lui atunci când comunică pe internet.
El a fost arestat în apartamentul său de o unitate de intervenţie rapidă. Arestarea a fost precedată de evacuarea a aproximativ 80 de locatari ai aceluiaşi imobil.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost comunicată, a fost deja condamnat de cinci ori în trecut, pentru diverse infracţiuni. În 2010, el a fost condamnat la şase luni cu suspendare pentru că a detonat o bombă artizanala în faţă unei staţii de pompare a apei din Ostrava.
Potrivit vecinilor săi, contactaţi sâmbătă de agenţia CTK, bărbatul nu este un militant de extremă dreaptă, ci mai degrabă un dezechilibrat psihic.
La 22 iulie 2011, extremistul norvegian Anders Behring Breivik a ucis opt persoane detonând o bombă în apropiere de sediul guvernului din Oslo, apoi a ucis alte 69 de persoane deschizând focul pe insulă Utoeya, unde avea loc o şcoală de vară a tinerilor laburişti. Poliţia din Ostrava (nord-estul Cehiei) a a