Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bruxelles: Consiliul European dă undă verde Croației la aderare

Publicat in Adevarul, vineri 24 iunie 2011 ·

Liderii tuturor celor 27 de state membre ale UE, reuniți joi (23 iunie) și vineri (24 iunie) la Bruxelles, au invitat Zagrebul să-și încheie discuțiile de negociere privind aderarea la UE până la sfârșitul lunii, cu mențiunea că trebuie să continue să implementeze reforme chiar și după aderare.

"Suntem în pragul unui moment istoric pentru Croaţia, pentru Balcanii de Vest, şi, de asemenea, pentru Uniunea Europeană. Sunt încrezător că Croaţia va continua pregătirile pentru aderare până atunci, cu aceeaşi vigoare aşa cum a făcut în ultimele luni," a spus vineri (24 iunie) José Manuel Barroso, președintele Comisie Europene.

Este pentru prima oară când UE avertizează, oficial, Croația că va trebui să continue reformele "cu aceeași vigoare", chiar și după încheierea discuțiilor de aderare.

Croația, care ar intra în UE pe 1 iulie 2013, va fi monitorizată înainte de această dată pe reformele din sistemul judiciar - care, deși numeroase, nu au mulțumit pe deplin toate statelele membre, în special pe Franța, Olanda și Marea Britanie, scrie publicația de la Bruxelles European Voice.

Croația, monitorizată mai atent din cauza României

Croaţia a trebuit să îndeplinească toate obligaţiile înainte de intrarea în UE, spre deosebire de România şi de Bulgaria. Acestea au fost acceptate şi apoi monitorizate pe Justiţie şi, într-o primă fază, Agricultură, în cazul României. Potrivit lui Toby Vogel, expert în politică externă al The Economist Group din Bruxelles, Comisia Europeană, „recunoaşte acum că a greşit acceptând ţări care nu erau pregătite". Diplomaţii croaţi spun că oficialii Comisiei Europene „se uită mult mai atent acum la ce se întâmplă în Croaţia, în special în ceea ce priveşte Justiţia, criminalitatea şi corupţia", a mai spus Vogel.

Croația va fi a doua țară din fosta Iugoslavie care aderă la UE. Aceasta va susţine un referedum naţional pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 52 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Greta Thunberg, amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Libertatea acum o ora
Activista ecologistă Greta Thunberg a fost amendată în ţara ei natală, Suedia, pentru nerespectarea ordinelor Poliţiei după ce a blocat o intrare în Parlament în două rânduri în luna martie, a transmis miercuri tribunalul districtual din Stockholm,

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°