Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac asupra societatii civile

Publicat in Observator Cultural, joi 28 septembrie 2006 ·

Nu credeam sa-nvat, iar si iar, a trai in plin absurd, intr-o lume pe dos, dominata pina la saturatie de confuzie si de fantomele trecutului. O lume in care o echipa de zgomote – bine instrumentata – incearca din rasputeri sa ne convinga ca raul cel mare al societatii romanesti se trage (acum si intotdeauna) de la cei care inainte de 1989 au fost perceputi ca disidenti si, dupa 1989, ca fondatori si sustinatori ferventi ai societatii civile si ai valorilor fundamentale ale democratiei.

E straniu sa vezi ca, dupa saisprezece ani de la caderea regimului comunist, printre cei mai zgomotosi „raspindaci“ ai zvonurilor si acuzelor de tot felul se regasesc nume „vechi“ (si invechite in rele, imi vine sa adaug), precum Mihai Pelin, Ion Cristoiu, Vadim Tudor, Vladimir Alexe, dar si mai recente, ca Victor Roncea, personaje dubioase, care s-au remarcat de-a lungul perioadei de tranzitie prin frenezia cu care s-au straduit – fiecare in felul lui – sa compromita oameni si institutii, in gazete de tot felul. Unele dintre acestea fie apartin unor fosti ofiteri de Securitate, gen Dan Voiculescu – decis sa demonstreze, pentru a-si ascunde propria culpa, ca toti cei care au lucrat la stat inainte de 1989 au colaborat cu Securitatea! –, fie sint imunde foi de scandal, specializate in improscarea cu noroi a tot ceea ce le ameninta existenta pe scena publica, finantate si pilotate de personaje strins legate de vechea, noua si eterna Securitate.

O astfel de campanie de maculare a tuturor celor care de-a lungul timpului au jucat un rol important in constituirea societatii civile are un dublu scop: compromiterea intelectualilor – in special a celor care, atit inainte de 1989, cit si in ultimii saisprezece ani, au refuzat sa faca jocurile serviciilor secrete – si protejarea, cu orice pret, a adevaratilor responsabili de crimele regimului comunist, ca si de intirzie

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°