Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul magic

Publicat in Bursa, luni 10 decembrie 2012 ·

Duminica acestor alegeri seamănă cu o cursă. Competitorii scenei politice, ba chiar şi alegătorii, sunt într-o febrilă căutare, urmărire. Cu toţii par să vîneze ceva care poate fi exprimat prin­tr-un număr. Fiecare partid politic, fiecare alianţă are o ţintă de performanţă electorală. Pentru USL Numărul Magic ar putea fi 60! Dacă voturile depuse în urne, care au mers în contul alanţei PSD-PNL, ating ştacheta lui 60%, atunci ţara va avea o guvernare "monocoloră". Structura parlamentului, atît la Camera deputaţilor, cît şi la Senat, va fi cvasi-identică, cu o majoritate tare, pentru care opoziţia va fi doar un simplu ornament, un apendice incapabil să opună orice fel de rezistenţă proiectelor de lege şi schimbărilor de cadru politic pe care USL le va găsi necesare, oportune sau utile intereselor sale şi ale oamenilor săi. Dacă USL şi-ar alege ca număr magic plus 50% din voturi, atunci dinamica politică s-ar schimba, pentru că va fi nevoie de negocieri cu o a treia forţă politică parlamentară, în afara grupurilor minorităţilor, care să-i asigure aceeaşi majoritate tare. Şi în această variantă, opoziţia, oricare ar fi culoarea ei, rămîne doar un element de decor. Dacă performanţa electorală a USL este sub jumătate din voturile exprimate, atunci scenariul aduce mai degrabă a înfrîngere, decît a victorie, pentru că un astfel de rezultat contrazice toate sondajele de opinie premergătoare votului şi întregul eşafodaj politic pe care alianţa şi-a construit planurile, pînă la alegeri. Chiar dacă USL va deţine cele mai multe fotolii parlamentare, rolurile în ecuaţia guvernării vor fi scrise nu doar în laboratoarele alianţei, ci şi la Cotroceni, ceea ce ar putea da rezultate complet diferite de tot ceea ce a fost anticipat pînă acum de forţele politice de pe eşicherul românesc.

Desigur, pentru USL, un rezultat sub 50 de procente nu mai are nimic de a face cu numărul magic

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°