Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul general al Chisinaului acuza din nou teroarea comunista din Republica Moldova

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 1 mai 2009 ·

Intr-o era a democratizarii Estului, comunistii din Republica Moldova, manevrati de interese suprastatale, au facut si fac inca apel la teroarea de tip kaghebist. La inceputul saptaminii am primit si eu pe mail, de la o prietena mai intii, apoi si de la alti expeditori, o declaratie a lui Dorin Chirtoaca, primar general al municipiului Chisinau. La rindul meu, am retrimis-o la foarte multi dintre prietenii din carnetul personal de adrese si am motive sa cred ca la fel au procedat majoritatea celor care au intrat in posesia acestui document. Prin urmare, sint sigura ca, la ora actuala, nu doar prin intermediul presei, ci si gratie rapiditatii si ramificarii la infinit a comunicarii prin internet, declaratia tinarului liberal aflat la cirma capitalei Basarabiei circula deja in toata lumea. E un gest minim de solidaritate cu romanii de peste Prut, intr-o vreme in care, sfidind legislatia din domeniul drepturilor omului si pretentiile de intrare intr-o era a democratizarii Estului, comunistii din Republica Moldova, manevrati de interese suprastatale, au facut si fac inca apel la teroarea de tip kaghebist: intimidarea si cenzurarea presei, arestari de pe strada, din scoli si universitati, descinderi noaptea, in forta, in locuintele oamenilor, batai crunte, tortura, stergerea urmelor arestatilor prin purtarea lor dintr-un comisariat in altul, respingerea dreptului elementar al acestora la aparare si la pastrarea legaturii cu familia etc. E de la sine inteles ca si minciuna ordinara intra in portofoliul fosilelor comuniste ex-sovietice: pentru cei care inca nu au aflat, voi aminti cum au declarat ele mai-marilor UE ca ranile protestatarilor basarabeni sint... pictate! Despre aceasta teroare vorbeste si noua declaratie a lui Dorin Chirtoaca, declaratie care se constituie intr-un veritabil memento. Desi Presedintele republicii, Vladimir Voronin, a dat, la mijlocul lunii april

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Săptămâna Patimilor. O fetiță de patru ani și bunica ei au murit după ce au mâncat pește. Bunicul este într-o stare gravă

Adevarul acum 55 minute
O fetiță de patru ani și bunica ei dintr-un sat din județul Călărași au murit după ce au mâncat pește. Bunicul a ajuns în stare gravă la spital.

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 44 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 30 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 32 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum o ora
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Femeia de 59 de ani a făcut infarct când a aflat de decesul nepoatei

Ziare.com acum 20 minute
Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei t

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 19 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°