Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strasbourg: Cum să simţi latineşte şi să fii tratat nemţeşte

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 11 iulie 2010 ·

Strasbourg, cunoscut ca "oraşul reconcilierii", este locul în care uiţi că eşti român, englez, turc, ucrainean sau rus. Singura identitate pe care ţi-o asumi odată ajuns aici este cea a străzilor primitoare, a muzicii orchestrelor care răsună în fiecare seară la terase, şi a zâmbetelor localnicilor. În colţul alsacian al Franţei uiţi de tine, ai vrea să o ţii într-o vacanţă, iar jobul să devină un pretext între călătorii. Strasbourg e oraşul care te învaţă să devii liber.

1 /.

Timp de o săptămână, evz.ro a testat Strasbourgul turistic şi vă oferă câteva ponturi despre cum să te distrezi ieftin într-unul din cele mai scumpe oraşe ale Franţei.

Strasbourgul, situat pe malul stâng al fluviului Rin, este traversat de un afluent al acestuia, Ill. Oraşul prinde viaţă primăvara, iar noi aşa l-am cunoscut. "Iarna este tare plictisitor aici. Aproape că nu ai ce face. E frig şi mohorât. Dar cum vine căldura totul devine animat, vin şi turiştii şi e o plăcere să ieşi pe străzi", îmi spune încă din prima zi recepţionera hotelului care ne-a găzduit. E bine să nu vă faceţi prea multe planuri odată ajunşi aici. Sunt însă câteva muzee, străduţe şi clădiri pe care nu trebuie să le rataţi în oraşul care suprinde prin amestecul a două culturi, cea franceză şi cea germană. De altfel, la una dintre ieşirile din oraş poţi traversa Rin-ul pe un pod şi ajungi în Germania.

Foto: Bicicleta, cel mai folosit mijloc de transport în Strasbourg

Prima atracţie a Strasbourgului este La Petit France sau "cartierul de pe apă", aşa cum îl numesc francezii. La Petit France este practic centrul istoric al oraşului, foarte bine conservat, şi situat în zona Grand Ile, locaţie care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 1988. Pentru a descoperi detaliile de arhitectură ale clădirilor din Le Petit France vă recomandăm o plimbare cu vaporaşul pe Ill sau una cu minitram-ul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 17 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 52 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 46 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum o ora
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°