Noul preşedinte al ICR (Institutul Cultural Român) , Andrei Marga, aflat în Germania, a publicat, joi, în Ziua de Cluj, un text în care îşi prezintă viziunea asupra viitorului acestei instituţii, exprimându-şi, totodată, acordul faţă de observaţia Angelei Merkel, potrivit căreia "Nici Iisus din Nazaret nu a fost apolitic", scrie Mediafax.
Citeşte şi:
EFECTELE numirii lui Marga la ICR. Corina Şuteu a demisionat din funcţia de director al Institutului din New York
Theodor Paleologu: Numirea lui Marga la ICR s-a produs fără anunţarea niciunui plan
Marga rezumă în cadrul publicaţiei citate 12 puncte care structurează planurile sale pentru ICR şi precizează că a ales această formă de a le comunica întrucât, pentru moment, se află în Germania, pentru a pregăti tipărirea unui volum personal, în traducere.
Potrivit textului publicat, prima prioritate a lui Marga vizează necesitatea ca ICR să aibă ca scop major producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, accentul urmând a se muta pe articularea proiectelor corespunzătoare, în locul actualei stagnări a dezbaterii.
Pe de altă parte, Marga spune că ICR va cultiva memoria trecutului, va contribui la rezolvarea problemelor prezentului şi va prefigura şi pregăti viitorul, el criticând "înţelegerea restrictivă şi caducă a culturii şi civilizaţiei", prezentă în documentele de până acum ale instituţiei.
"ICR s-a preocupat, în ultimii ani, să etaleze noi experimente, dar eşecurile nu sunt mai puţine decât reuşitele. Atunci când este vorba despre reprezentarea culturii naţionale, ICR trebuie să pună în prim plan iniţiativele culturale reuşite, operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice, iar toate acestea există în România. O schimbare de accent, în favoarea operelor validate, este indispensabilă dacă vrem să asigurăm prestigiu cultural ţării noastre", mai