Pe 19 martie 2012 s-au împlinit 100 de ani de la promulgarea " Legii asupra paşapoartelor", primul act prin care statul român a introdus principii procedurale generale în materia paşapoartelor.

Prin "Legea asupra paspoartelor" , promulgată la 19 martie 1912, de către regele Carol I, statul român introducea primele principii generale în privinţa paşapoartelor şi pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni.

Legea prevedea că „Paspoartele se emit în numele regelui şi se eliberează de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi."

Istoria paşapoartelor continuă cu perioada de dinaintea şi din timpul celui de-al doilea război mondial, când au fost introduse noi tipuri de paşapoarte simple, de serviciu şi diplomatice, unele dintre acestea distingându-se printr-o tehnică specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai. Schimbările politice şi sociale survenite odată cu proclamarea, la 30 decembrie 1947, a Republicii Populare Române, au determinat autorităţile de la acea vreme să introducă în circulaţie paşapoarte cu o nouă denumire a statului şi cu un nou însemn heraldic, însemn care se va păstra şi în noile organizări statale ce vor urma acestei perioade. Următoarele tipuri de paşapoarte au fost introduse în circulaţie într-o perioadă caracterizată de 50 de ani în care dreptul la liberă circulaţie a fost sever îngrădit, acestea fiind înlocuite odată cu schimbările politice şi sociale care au avut loc după evenimentele din decembrie 1989.

Imediat după aceste evenimente, societatea românească a intrat într-un amplu şi accelerat proces de transformare generat de deschiderea graniţelor ţării, fapt care a generat un exod al cetăţenilor români care doreau să călătorească în străinătate. @N_P