Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se schimbă ierarhia puterilor lumii

Publicat in Adevarul, luni 13 septembrie 2010 ·

Ritmul creşterii economice înregistrat de India, Brazilia şi China este mai mare decât cel resimţit în ţările cu economii dezvoltate. Rapiditatea cu care statele emergente reuşesc să iasă din criză va determina o reclasificare a marilor puteri economice mondiale.

Criza financiară globală va accelera procesul de reorganizare a ierarhiilor economice existente, propulsând ţările cu economii în curs de dezvoltare în poziţii fruntaşe, arată un studiu realizat de Centrul pentru Economie şi Cercetări în Domeniul Afacerilor (CEBR).

Mai citeşte şi:

Românii de peste hotare nu mai trimit bani acasă

Retailerii deschid magazine pentru o zi sau chiar o lună

Practic, abilitatea unor ţări de a depăşi criza sau chiar de a evita intrarea în recesiune va determina avansul acestora printre marile puteri economice.

CEI DIN URMĂ DEVIN CEI DINTÂI

„Centrul activităţii economice globale se va muta cu precădere către ţări precum China, India, Rusia şi Brazilia şi într-o măsură mai redusă către Mexic, Canda şi Australia", a declarat Owen James, economist la CEBR, citat de Bloomberg. De cealaltă parte, ponderea deţinută de statele cu economii avansate se va diminua considerabil.„În cazul economiilor occidentale, previziunile pentru următorii cinci ani anunţă o lungă corvoadă", a adăugat James.

Astfel, dacă în 2007 Statele Unite ale Americii (SUA) deţineau 25,3% din economia mondială, în 2015 procentul va ajunge la 22,6%. În acelaşi interval, ponderea economiei britanice în cea globală se va diminua cu 0,7%, coborând la 3,3%, iar Germania va fi răspunzătoare pentru numai 5,3%, în scădere de la 6,1%.

Mai mult, Produsul Intern Brut (PIB) cumulat al statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care include 33 dintre cele mai mari economii din lume, va reprezenta, în 2015, 66% din cel global, în timp ce în 2004

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 45 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 56 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 5 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°