Incidentele violente din Tunisia încă mai fac victime. Fotograful francez în vârstă de 32 de ani, corespondent al agenţiei de fotografii de presă EPA la manifestaţiile de la Tunis, nu a decedat duminică dimineaţa, însă este în stare critică, a revenit cu un anunţ Consulatul francez în Tunis, care îi anunţase anterior decesul, relatează AFP.
"Starea sa este critică dar stabilă", a declaratConsulatul duminică, în cadrul unui apel telefonic adresat AFP.
În cursul zilei, responsabilul agenţiei EPA (European Pressphoto Agency) la Paris, Horacio Villalobos, a declarat că "Lucas a decedat" în cursul dimineţii, iar informaţia a fost confirmată de o sursă consulară franceză de la Tunis.
În comunicate, Reporters sans frontieres (RSF) şi ministrul francez al Culturii, Frédéric Mitterrand, s-au referit, de asemenea, la decesul fotografului.
Lucas Mebrouk Dolega a fost lovit în cap, vineri, de o grenadă lacrimogenă, în cursul unei manifestaţii la Tunis. Grenada fusese aruncată de un poliţist, potrivit unui coleg al fotografului, Julien Muguet. Dolega a fost operat la Institutul Naţional de Neurochirugie din Tunis, unde i-a fost indusă starea de comă după ce starea sa de sănătate s-a degradat.
Sâmbătă, starea fotografului era "foarte critică", potrivit reprezentanţilor Consulatului francez. Familia lui Dolega a ajuns la Tunis sâmbătă noaptea.
Decesul fotografului EPA este primul din rândul reprezentanţilor presei străine trimişi la manifestaţiile de la Tunis.
Jafurile şi violenţele continuă
Preşedintele Tunisiei, Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere de 23 de ani şi vizat de o mişcare de contestare fără precedent, a fugit din ţară, vineri.
Guvernul tunisian a anunţat că a decretat starea de urgenţă în toată ţara, ceea ce presupune restricţii de circulaţie între orele 18.00-06.00, interzicerea