Mitică Dragomir, preşedintele LPF, îl atacă pe selecţionerul Victor Piţurcă, după înfrângerea ruşinoasă a tricolorilor la Amsterdam. Sursa: LIBERTATEA
Mitică a avut de-a lungul timpului mai multe "meciuri" cu Piţurcă, dar niciunul constructiv. Cei doi s-au certat şi s-au atacat pentru mize mărunte.
De această dată, Mitică se leapădă de selecţionerul Victor Piţurcă şi spune că nu mai are încredere în el.
"Nu mai am încredere în Victor Piţurcă. Nu cred că mai e o variantă pentru naţională. Suporterii plătesc bilet să înjure, să cînte, să mănînce seminţe, ei dau bani, au voie să spună ce vor. Drumul pe care mergem nu e bun deloc, o să vedeţi. Poate o să vă spun eu într-o zi motivul pentru care a fost readus Victor Piţurcă. Mai mult nu vreau să spun.
Astăzi am fost dezamăgit de toţi jucătorii, mai puţin de Chiricheş şi Adi Popa. Singurii care au mai jucat ceva. Nu ştiu de ce Piţurcă a făcut atîtea schimbări. Nu mai zic nimic, pentru că în ţara asta nu poţi să ai o opinie. Se supără toată lumea, parcă îi tai glanda", a spus Dumitru Dragomir la DigiSport Special.
Olanda a umilit România aseară în preliminariile pentru CM de anul viitor, scor 4-0! Au marcat Van der Vaart, Van Persie (de două ori) şi Lens.