Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru că au fost cercetaţi în libertate, Braconierii turci au primit decizie de părăsire a României

Publicat in Obiectiv Tulcea, marți 22 octombrie 2013 ·

În urmă cu o săptămână, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în apele teritoriale româneşti din Marea Neagră un pescador sub pavilion Turcia, cu şapte marinari la bord, care braconau calcan. Ambarcaţiunea Gărzii de Coastă a intervenit atunci pentru a efectua controlul specific, însă pescadorul, care avea arborat pavilionul statului Turcia, a refuzat să se supună somaţiei şi s-a îndreptat spre apele teritoriale ale Ucrainei. Pentru reţinerea pescadorului, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, executând şapte focuri de avertisment, conform procedurilor legale, fără a fi înregistrate victime sau avarii. Pescadorul, cu şapte marinari la bord, de cetăţenie turcă, a fost escortat de ambarcaţiunea Gărzii de Coastă până la Grupul de Nave Sulina, unde a fost efectuat controlul amănunţit. Poliţiştii de frontieră au descoperit la bord sute de plase de pescuit tip monofilament şi comercial, în lungime de 14.400 metri, pentru care marinarii turci nu au putut prezenta documente legale pentru desfăşurarea activităţilor de pescuit în zona de competenţă a Gărzii de Coastă.

Pentru fapta lor, acestora li s-a întocmit un dosar penal, iar la sfârşitul săptămânii trecute Serviciul pentru Imigrări al judeţului Tulcea a luat o decizie în ceea ce-i priveşte pe cei şapte cetăţeni turci.

„Având în vedere cele constatate cu ocazia acţiunii respective, dar şi că turcii nu deţineau documente de călătorie, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Tulcea au emis pe numele acestora decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, cei în cauză au fost îndrumaţi să se prezinte la Ambasada Turcă din România, în vederea obţinerii documentelor de călătorie care să le permită să păr

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 8 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°