Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul s-a apreciat vineri pana la 4,1167 lei/euro, un record al ultimelor 12 luni

Publicat in HotNews, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a stabilit, vineri, un curs de referinta de 4,1167 de lei pentru un euro, nivel cu 1,19 bani mai mic decat cel din ziua anterioara. Joi, un euro a fost cotat de banca centrala la 4,1286 lei. Moneda unica a pierdut teren si in fata dolarului american, dupa ce situatia economica a Greciei a vulnerabilizat economiile intregii zone in ochii analistilor straini.

"Cel mai important eveniment la nivel local pare sa fie adoptarea legii bugetului ce a avut loc seara trecuta. Desi credem ca acest eveniment era asteptat intr-o oarecare masura de catre participantii la piata consideram ca ar putea amplifica presiunea de apreciere.

Luand aceasta in considerare, cat si faptul ca indicii bursieri europeni au reusit sa deschida in crestere dupa o sedinta slaba in Asia si faptul ca leul nu a participat la corectia regionala din finalul sedintei precedente este posibil ca moneda nationala sa inchida sesiunea de astazi mai apreciat. Totusi, pare foarte posibil ca evolutia acestuia sa fie influentata de publicarea rezultatelor financiare JP Morgan", explica dealerii din piata.

Pe piata monetara, surplusul de lei a continuat sa puna presiune pe dobanzile pe termen scurt. Astfel, ratele de dobanda pe termen scurt au continuat sa fie tranzactionate la nivelul facilitatii de depozit de 3.5%.

"Ratele de dobanda pentru scadente mai lungi au fost de asemenea statice, ratele la o luna si la 3 luni fiind tranzactionate la 7,25% si respectiv 7,75%. Nu credem ca este foarte probabil ca banca centrala sa organizeze operatiuni de piata prin care sa atraga excesul de rezerva din piata datorita climatului relativ favorabil din piata valutara.

Astfel, pare posibil ca ratele de dobanda pe termen scurt sa ramana scazuta iar aceasta ar putea pune presiune suplimentara asupra ratelor de dobanda cu scadenta mai lung

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum 47 minute
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Gabriela Firea, mesaj feminist, în timp ce era flancată de liderii PSD la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 15 minute
Gabriela Firea și-a depus oficial candidatura la Primăria Generală a Municipiului București, duminică, alături de liderii PSD, în timp ce purta un tricou negru cu un mesaj feminist. Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Ga

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 48 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 22 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°