Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panică pe bursa de la Bucureşti, care s-a prăbuşit marţi la prânz cu 12%. După două ore, bursa a mai recuperat şi este în scădere cu 5,2%

Publicat in Gandul, marți 9 august 2011 ·

UPDATE Ora 14.00. Bursa de Valori Bucureşti recuperează din pierdere şi este în scădere cu 5,26%, după ce la ora 12,15 indicele general al bursei scăzuse cu 12%.

UPDATE Bursa de la Bucureşti are cea mai abruptă scădere din Europa

Bursa de la Bucureşti era în cădere cu 11,69% la ora 12:30, înregistrând cea mai abruptă corecţie din Europa, în timp ce pieţele din Europa Centrală şi de Est suferă şi ele pierderi masive, pe fondul turbulenţelor globale.

În regiune, bursa de la Praga este în scădere cu circa 6,75%, iar piaţa poloneză coboară cu 4,24%, potrivit datelor adunate între orele 12:30 şi 13:00.

Bursa de la Budapesta scade cu 4,76%, iar piaţa din Bulgaria a pierdut 4,8%.

Piaţa slovenă se duce în jos cu 5,67%, iar bursa din Slovacia face notă discordantă şi urcă cu 0,21%.

Bursa de la Viena scade cu peste 5,7%, în timp ce indicele FTSEurofirst 300 al pieţelor dezvoltate din Europa este în declin cu aproape 3%, după un minim al şedinţei la minus 5%.

Bursa de la Zagreb este în coborâre cu 4,67%, iar piaţa de la Belgrad scade cu 7,48%.

La Moscova, indicele MICEX denominat în ruble este în scădere cu 4,58%, iar indicele RTS denominat în dolari a pierdut 8,87%.

Vlad Popescu, vlad.popescu@mediafax.ro

Bursa de Valori Bucureşti s-a prăbuşit marţi, la prânz, cu 12,2%, în a treia zi de scăderi puternice, ca reacţie la incertitudinile de pe pieţele externe.

Indicele bursier BET-C, care caracterizează evoluţia tuturor acţiunilor de la BVB, scăzuse marţi, în jurul orei 12,15 cu 12,2%, iar indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate zece acţiuni de la BVB, pierduse 12%.

Indicele SIF-urilor şi al acţiunilor Fondului Proprietatea era în cădere cu 13%.

Marţi dimineaţă, bursa de la Bucureşti scăzuse în prima oră a şedinţei cu 5,88%, sub influenţa revenirii burselor europene pe scădere, ordin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°