Există în sudul Franţei, la Orange, un teatru antic despre care experţii spun că este unic în materie de acustică şi cel mai bine conservat dintre toate edificiile de acest gen rămase din epoca greco-romană.
Acest teatru săpat în mare parte în stâncă a avut şansa de a-şi păstra zidul de fundal al scenei, ceea ce explică acustica excelentă. "Este cel mai frumos zid al regatului meu", se spune că ar fi exclamat Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, când a vizitat monumentul. Şi este adevărat că acest "zid de scenă" are ceva cu totul şi cu totul impresionant: înalt cât un bloc de 10 etaje, el pare un altar gigantic, lat de peste 100 de metri, ornat cu statui şi coloane, dar în acelaşi timp plin de găuri şi de nişe misterioase de unde barbarii ultimilor 2.000 de ani au smuls tot ce au putut, de la obiecte sacre la simple blocuri de piatră.
Istoria acestui teatru este plină de gesturi cu înaltă semnificaţie metaforică pentru raporturile dintre artă şi istorie. La sfârşitul evului mediu, de exemplu, în perioada războaielor religioase, locuitorii ţinutului Orange s-au refugiat în teatru ca într-o cetate. Ba mai mult, şi-au construit case în interiorul teatrului antic, pentru că se simţeau la adăpost în interiorul acestui imens edificiu făcut să găzduiască 10.000 de spectatori. Că teatrul este un refugiu pentru sufletul omenesc, pentru omul în căutare de hrană spirituală, toată lumea ştie. Avem mai puţine exemple însă în istorie de oameni care s-au refugiat fizic într-un teatru, cu tot cu casele lor, ca să scape de violenţă şi barbarie.
Uluitor este şi faptul că acest teatru antic de la Orange găzduieşte unul dintre cele mai vechi festivaluri din Franţa şi din Europa. Încă din 1876, în acest teatru se organizează, în timpul verii, corale, concerte şi spectacole de operă. În lunile iulie şi august, el devine, în sudul Franţei, unul dintre prin
