Participând recent la o întâlnire a preşedinţilor societăţilor francofone de pneumologie, am avut ocazia de a asculta „durerile“ în domeniul acestei specialităţi, de la un grup foarte mozaicat de regiuni, începând cu Canada, apoi Africa subsahariană, zona maghrebiană, până la cele câteva care au mai rămas în spaţiul european (Belgia, Elveţia, România). Concomitent, mi-am adus aminte ceea ce spunea preşedintele Colegiului Medicilor din România, care arăta că aproape 9.000 de medici au părăsit ţara şi că, deja, apare o diferenţă între generaţiile care termină facultăţile de medicină şi cei care emigrează. (...)

Participând recent la o întâlnire a preşedinţilor societăţilor francofone de pneumologie, am avut ocazia de a asculta „durerile“ în domeniul acestei specialităţi, de la un grup foarte mozaicat de regiuni, începând cu Canada, apoi Africa subsahariană, zona maghrebiană, până la cele câteva care au mai rămas în spaţiul european (Belgia, Elveţia, România). Concomitent, mi-am adus aminte ceea ce spunea preşedintele Colegiului Medicilor din România, care arăta că aproape 9.000 de medici au părăsit ţara şi că, deja, apare o diferenţă între generaţiile care termină facultăţile de medicină şi cei care emigrează. Aşa cum era de aşteptat, situaţia României nu era cu nimic diferită, privită doar din acest punct de vedere, de cea a unor ţări precum Tunisia. La fel ca şi acolo, medicii pneumologi pleacă să lucreze şi nu se mai întorc, unii merg doar ca să facă gărzi la sfârşitul săptămânii şi se întorc ulterior în ţară. Mai grav însă, este că rezidentul vânează la ora actuală târgul de „joburi“ mai mult decât cursurile din rezidenţiat şi, ulterior, pretextul formativ este prelungit de o încercare de a găsi un post în ţara-mamă a francofoniei. Dacă ne gândim că, anul acesta, bacalaureatul a deconspirat şi altă problemă, cea a golurilor de pregătir