Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrea să recupereze de la primărie o datorie de 1.200.000 de lei, după un deceniu

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Constantin Lupescu susţine că are de încasat aceşti bani de la Primăria Rovinari pentru lucrările de alimentare cu apă efectuate în 1999.

Omul de afaceri din Târgu-Jiu spune că este hotărât să-şi recupereze cu orice preţ diferenţa de bani pentru lucrarea pe care firma sa, în prezent radiată, a efectuat-o pentru Primăria Rovinari. Purtat prin tribunale, mai întâi la Secţia Civilă şi ulterior la Penală, din 1999 şi până acum, Constantin Lupescu susţine că datoria pentru alimentarea cu apă a oraşului a ajuns de la 43.900 de lei la 1.200.000, la care se adaugă şi cheltuieli de judecată.

„Eu solicit doar banii mei, atât. S-au legat de orice amănunt ca să nu achite datoria pentru aceste lucrări. Procesul a fost suspendat pe civil după ce mi-au făcut plângere pe penal pentru înşelăciune, până pe 29 ianuarie 2009, când am fost achitat la Curtea de Apel Craiova, hotărârea fiind definitivă. Ei şi acum încasează bani de la populaţie pentru lucrările mele neplătite. Voi merge până la executare silită”, a avertizat Constantin Lupescu.

Acesta deţine şi un document oficial prin care Primăria Rovinari a fost somată imobiliar să achite datoriile către firma acestuia, ceea ce înseamnă că, în caz contrar, un bloc din oraş cu 12 apartamente va fi scos la vânzare prin licitaţie publică.

Apărat de avocata lui Ţundrea

Liliana Clima, celebra avocată a gorjeanului închis pe nedrept, Marcel Ţundrea, se ocupă de cazul lui Constantin Lupescu din 2001. „Practic trebuiau să se încaseze banii în perioada 2000-2001. Ei, respectiv primăria, ca să se eschiveze, au declanşat plângere penală, care a suspendat procesul civil, iar procesul penal pe care s-a mers pe înşelăciune a durat din 2001 până în 2009. Pe 29 ianuarie 2009 a fost hotărâre definitivă de achitare şi după aceea am încercat să recuperăm latura civilă”, a menţionat Liliana Clima.

Citeşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 42 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 57 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°