Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea CJ Vaslui crede că eliminarea "Cornului şi laptelui" va atrage foame printre copii

Publicat in Gandul, joi 21 martie 2013 · ·

Conducerea Consiliului Judeţean Vaslui dezaprobă intenţia premierului Victor Ponta de a elimina programul "Cornul şi laptele" din şcoli şi consideră că renunţarea la acest program va duce la absenteism şi foame mai mare în rândul elevilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreşedintele PNL al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Corneliu Bichineţ, critică intenţia premierului Victor Ponta de a elimina programul "Cornul şi laptele" pe motiv că este "o risipă de bani", considerând că, pe lângă elevii care beneficiază zilnic de aceste produse alimentare, vor avea de pierdut şi firmele distribuitoare.

În opinia lui Bichineţ, renunţarea la acest program social va atrage atât absenteism, cât şi foame mai mare în rândul elevilor.

"În condiţiile unei sărăcii cumplite în satele româneşti şi în cartierele mărginaşe ale oraşelor, am constatat de-a lungul anilor că programul "Laptele şi cornul". pentru copiii nevoiaşilor este o mană cerească. Stoparea acestui program, introdus cu ani în urmă de Adrian Năstase, va atrage foame mai mare în rândul copiilor, absenteism şi pierderi economice la cei care fac aprovizionarea şcolilor. Eu aş dori o lege cruntă care să elimine definitiv etnobotanicele din şcoli şi nu laptele şi cornul", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX vicepreşedintele CJ Vaslui, Corneliu Bichineţ.

La nivelul judeţului Vaslui, peste 44.000 de elevi beneficiază de programul "Cornul şi laptele", pentru care sunt cheltuiţi anual 11 milioane de lei.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul intenţionează să renunţe la programul "Cornul şi laptele", iar banii folosiţi vor fi direcţionaţi către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă.

"Vreau aceiaşi bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°