Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendă uriaşă pentru un cabinet medical

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

CJAS a sancţionat CMI Oprişan Georgeta pentru servicii medicale raportate eronat şi documente medicale completate incorect şi incomplet.

Verificările lunare ale reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) continuă să scoată la iveală numeroase nereguli în interiorul sistemului sanitar ieşean. Serviciul de Control al instituţiei a descoprit, luna trecută, analize fictive, consultaţii suprapuse şi acte medicale incorect completate, pe baza cărora câţiva medici ieşeni beneficiau pe nedrept de decontări. Cea mai mare amendă dată de reprezentanţii CJAS a fost în valoare de 54.400 de lei şi a mers către CMI Oprişan Georgeta, pentru servicii medicale raportate eronat şi documente medicale completate incorect şi incomplet. Reporterii „Ziarului de Iaşi“ au încercat să afle mai multe detalii despre neregulile ce au condus la acestă sancţiune destul de serioasă, însă Georgeta Oprişan, medic specialist neurolog, s-a ferit să discute pe această temă, spunând că nu poate comenta.

Tot pentru servicii medicale trecute în mod nejustificat pe foile de decontare a fost amendată şi SC Doimed Plus, suma imputată fiind în valoare de 26.000 de lei. Reprezentantul legal al cabinetului medical specializat în obstetrică-ginecologie, dr. Doina Iancu, a refuzat, de asemenea, să ofere explicaţii. „Sunt plecată la un curs în străinătate, care durează între trei şi şase luni“, a spus dr. Iancu, apoi a pus punct conversaţiei, închizând telefonul.

Verificările Serviciului de Control al CJAS au scos la suprafaţă abateri grave şi în cazul CMI Joacăbine Beatrice, specializat în diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor neurologice. „CMI Joacăbine a fost amendat cu suma de 10.848 de lei pentru servicii completate incorect, consultaţii de urgenţă raportate eronat şi contravaloare prescripţii medicale raportate în timpul internării“, a precizat Robert Dâncă, preşedint

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Tragedie lângă Timișoara. Un bărbat a murit intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale

Ziare.com acum 22 minute
Moarte stupidă pentru un bărbat de 55 de ani, care lucra la o fermă din judeţul Timiş. Acesta s-a intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale. Poliţiştii, procurorii şi inspectorii ITM au deschis anchete în acest caz. A

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°