Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarul-sef Gheorghe Bonteanu, sef serviciu la Corpul de Control al MAI, retinut pentru coruptie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 octombrie 2004 ·

In schimbul a 1.500 de dolari, politistul promitea slujbe la STS si Jandarmeria Romana Procurorii PNA au atacat, ieri, coruptia din randurile Corpului de Control al Ministerului Administratiei si Internelor. Dupa doua luni de monitorizare cu mijloace specifice, procurorii PNA l-au ridicat ieri, direct din biroul sau de la MAI, pe comisarul-sef Gheorghe Bonteanu, sef serviciu in cadrul Corpului de Control. El a fost retinut pentru 24 de ore, sub acuzatia de trafic de influenta, si dus la sediul PNA pentru a fi anchetat. Potrivit Biroului de presa, anchetatorii au stabilit in sarcina lui ca, in noiembrie 2003, Gheorghe Bonteanu a pretins si primit de la un fost cadru militar 1.500 de dolari. In schimbul acestor bani, angajatul Corpului de Control al MAI a promis ca-si va trafica influenta asupra unor functionari din cadrul Serviciului Telecomunicatii Speciale sau din cadrul Jandarmeriei Romane pentru a-i facilita acestuia angajarea la una din cele doua institutii. Comisarul-sef va fi prezentat astazi Curtii de Apel Bucuresti, cu propunerea de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile. La inchiderea editiei, politistul era inca interogat de anchetatorii PNA.

"Uns" cu spaga chiar in fata sediului MAI

Comisarul-sef Gheorghe Bonteanu n-a lucrat singur in scoaterea "la mezat" a slujbelor STS. Potrivit unor surse judiciare, el a avut doi complici: mr. Sorin Butica, de la Centrul Militar al Sectorului 6, si Ileana Constantinescu, o femeie cunoscuta pentru relatiile ei sus-puse. Denuntatorul, un anume V.R., din Giurgiu, a fost pus in legatura cu Ileana Constantinescu de mr. Butica, acesta spunandu-i ca ea este persoana cea mai potrivita pentru a-l ajuta sa-si obtina o slujba la STS. Denuntatorul si Ileana Constantinescu s-au intalnit, s-au inteles si asupra pretului, 200 de dolari fiind dati pe loc, iar 500 de dolari la a doua intalnire. Pentru ultima tra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 57 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 33 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 17 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 56 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°