Contestarea politicii de curs a BNR de către tot mai mulţi oameni de afaceri, dar şi analişti l-a determinat de curând pe dl Isărescu să iasă deschis la rampă în apărarea acestei politici. Ca întotdeauna, dl Isărescu a făcut pe niznaiul! N-a răspuns la obiect criticilor, s-a făcut că nu înţelege la ce s-au referit acestea şi a contraatacat unde domnia sa a considerat că terenul este mai puţin friabil.
Domnia sa a arătat că, în raport cu euro (reperul său), leul s-a devalorizat cu vreo 20% de la începutul crizei! (care început, căci dl Isărescu s-a decis foarte târziu că în România este criză, moment din care n-a mai intervenit practic nici o devalorizare?!) Domnia sa a mai spus pur şi simplu că acum cursul este cel real, rezultând din piaţă! Cum dracu' însă o economie care tot cade de doi ani de zile poate avea o monedă atât de "stabilă"?! - dl Isărescu n-a explicat. Dl Isărescu s-a întrebat retoric ce i s-ar putea reproşa cursului, în condiţiile în care exporturile au crescut în 2010 cu peste 20%, făcându-se însă parcă a nu şti că acestea au fost trase în sus nu de curs, ci de revenirile economice din ţările-debuşeu occidentale. şi, bineînţeles, dl Isărescu n-a uitat să apeleze la eterna stigmatizare a mediului de afaceri, care în România s-ar fi obişnuit să aştepte totul de la cursul valutar, când ar trebui să se restructureze. La cine s-o fi referit? Căci capitalul străin deţine acum toate poziţiile strategice în economie!
Nu însă despre toate acestea era (şi este) vorba în criticile la adresa politicilor de curs ale BNR. Într-un articol publicat în chiar paginile acestui cotidian, în urmă cu vreo două luni, lansam încă din titlu întrebarea: am intrat oare în zona euro şi nu ştim? Mesajul era clar: dacă ar fi în zona euro, România ar fi obligată să lase toată ajustarea necesară în seama politicii fiscal-bugetare, or, făcând tocmai aşa ceva î
