Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia interzice prozelitismul in randul minorilor, in ceea ce priveste homosexuaitatea. Incalcarea noii legi, abia promulgata de Vladimir Putin, aduce dupa sine amenzi de pana la un million de ruble sau inchisoare de cel mult trei luni

Publicat in Romania Libera, duminică 30 iunie 2013 ·

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat duminică o lege controversată ce pedepseşte orice act de "propagandă" homosexuală în faţa unui minor, denunţată ca discriminatoare de către apărătorii drepturilor omului.

Potrivit legii, "propaganda relaţiilor sexuale netradiţionale în faţa unui minor" este pasibilă de amenzi cuprinse între 4.000 şi 5.000 de ruble (100-125 de euro), în cazul unei persoane fizice. O persoană depozitară a autorităţii publice riscă o amendă cuprinsă între 40.000 şi 50.000 de ruble (1.000-1.250 de euro), iar o persoană juridică între 800.000 şi un milion de ruble (19.000-23.500 de euro).

Sancţiunile sunt şi mai severe în cazul în care această propagandă are loc pe Internet şi prevăd ca entităţile juridice să fie închise până la 90 de zile.

Străinii riscă, de asemenea, o amendă ce poate ajunge până la 100.000 de ruble (2.350 de euro) şi să fie deţinuţi 15 zile şi expulzaţi.

Homofobia este larg răspândită în Rusia, unde homosexualitatea a fost considerată o infracţiune penală până în 1993 şi o boală mentală până în 1999.

Recent, o serie de cazuri de asasinare a unor persoane, comise din cauza orientării lor homosexuale, au fost înregistrate în această ţară.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Vtsiom şi publicat în iunie, 88% dintre ruşi susţin interzicerea "propagandei" homosexuale. De asemenea, 54% dintre ruşi cred că este necesar ca homosexualitatea să fie pedepsită.

Confruntări au avut loc sâmbătă, la Sankt Petersburg, între activişti ce susţin cauza homosexuală, care au încercat să organizeze un Gay Pride în centrul oraşului, şi militanţi anti-gay. Zeci de persoane au fost arestate de către poliţie.

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat duminică o lege controversată ce pedepseşte orice act de "propagandă" homosexuală în faţa unui

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

George Simion: Apeluri telefonice false date în toată ţara ca să descurajeze votanţii AUR

Mediafax acum 3 ore
„Răspândirea de mesaje mincinoase nu e pedepsită? Mii de oameni m-au alertat în ultimele zile că au primit apeluri telefonice false! Frica de AUR naşte idei revoltătoare în mintea celor care ştiu că în 2024 îşi pierd scaunele moi, că toate sinecuril

200 de oameni au fost ucişi de inundaţii masive din Afganistan

Mediafax acum 31 minute
Peste 200 de persoane au fost ucise şi mii de case au fost distruse sau avariate în provincia Baghlan, când ploile abundente de vineri au declanşat inundaţii masive, a declarat un reprezentant al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU. Nu

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°