Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib, se opune proiectului Roşia Montană şi extinderii exploatării gazelor de şist în Transilvania şi acuză autorităţile române că prin astfel de proiecte periclitează patrimoniului cultural national si mondial.
Declaraţia a fost făcută luni, 9 august, la Sibiu, în timp ce membrii marcanţi ai Bisericii Evanghelice au lansat un apel la întreaga societate românească şi la autorităţile naţionale să se mobilizeze pentru salvarea patrimoniului cultural din Transilvania de Sud unde sunt renumitele biserici fortificate, parte din ele aflate în patrimoniul UNESCO.
În timpul intervenţiei, episcopul Reinhart Guib a criticat atitudinea autorităţilor române pentru ca îşi aduc "contribuţia la periclitarea" monumentelor istorice, parte din ele distruse deja din lipsa banilor sau a actunilor intentionate.
"Şi mai mult ne întristează faptul că instituţiile şi autorităţile naţionale de stat aduc şi ele o contribuţie la periclitarea acestor monumente prin acţiunile de care am auzit în ultimele săptămâni:explorări de gaze de şist, chiar şi în zona Hărtibaciului şi în zona Târnavelor.Ne opunem cu desăvârşire acestor demersuri. Credem că este un numai nebenefic ţării, dar şi periclitează, într-un mod evident, ceea ce noi, toată lumea, ar trebui să menţinem şi să ocrotim, aceste cetăţi, aceste capodopere pe care le avem. Si, totodată, ceea ce se petrece la Roşia Montană, suntem în dezacord cu ce se face acolo şi aprobăm toate demersurile care se împotrivesc acestor lucruri.Pericolul pentru acest peisaj cultural, de monumente naturale pe care le avem în Transilvania, este mare şi nu putem lăsa ca generaţiile viitoare să nu mai aibă parte de acest peisaj minunat", a declarat în conferinţă de presăEpiscopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib.
În Transilvania există aproximativ de biserici forti