Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senat - Chiulul darama legile

Publicat in Jurnalul, vineri 16 decembrie 2005 ·

Problema chiulului senatorilor de la lucari devine cronica. Ieri, alte trei proiecte de lege organice, dintre care doua considerate prioritati ale Executivului, au picat la vot, senatorii Puterii nereusind sa se mobilizeze pentru a le sustine. Astfel ca proiectul de lege privind Codul Vamal, cel privind adoptarea unei OU de modificare a Legii privind sistemul asigurarilor de somaj si stimularea fortei de munca si proiectul de lege privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii nu au reusit sa adune cele 69 de voturi necesare pentru adoptarea unei legi organice. Iritat, liderul de grup al Aliantei, Puiu Hasotti, a aratat cu degetul catre chiulangii: "Foarte multi colegi lipsesc si de multe ori sunt aceiasi: Lupoi, Antonie, Ionut Popescu. Trebuia sa fie aici, sunt absenti nemotivat".

"MOBILIZARE". Intre timp insa, nici macar cei prezenti in sala nu erau prea interesati de discutii, presedintele Senatului vazandu-se nevoit de mai multe ori sa le atraga atentia. Incercarile lui Vacaroiu de a restabili situatia au evoluat gradual, de la replici gen "Bai, haideti odata, ca n-am timp!" la un "Bai, mai avem pana taiem porcul". (Aniela Nine)

MOTIUNE DE SARBATOARE Tot in ton cu Sarbatorile de iarna a fost si titlul motiunii simple pe care 19 senatori PRM si 8 de la PSD au depus-o ieri: "Guvernul face un cadou de Sarbatorile de iarna: containere si corturi in locul caselor pentru sinistrati". Criticand activitatea Executivului in gestionarea crizei inundatiilor si acuzand ca fondurile destinate refacerii infrastructurii au fost directionate catre "clientii politici", gen patronii de la Golden Blitz, semnatarii motiunii solicita Executivului sa prezinte in Parlament un raport privind efectele inundatiilor. Problema chiulului senatorilor de la lucari devine cronica. Ieri, alte trei proiecte de lege organice, dintre care doua

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 40 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 22 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 40 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 59 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 58 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°