La doar 37 de ani, Remus Benţa este cel mai prosper om de afaceri mureşean şi totodată cel mai bine clasat mureşean în TOP Forbes 500 de Miliardari, edişia 2011.
Businessul grupului Benţa, înfiinţat în 1991 de Remus Benţa, a crescut de la an la an, ajungând chiar la 30%-40% în 2007, cea mai mare creştere fiind înregistrată de compania de construcţii, Contrascom Benţa. Aceasta a avut în urmă cu patru ani o cifră de afaceri de 20,2 milioane de euro şi un profit net de circa 600.000 de euro.
Grupul de firme creat în urmă cu aproape două decenii de familia Benţa este condus în prezent de Remus, Lazăr şi Aurel Benţa. Familia este prezentă şi pe piaţa materialelor de construcţii, printr-o fabrică de polistiren expandat şi una de lacuri şi vopsele, Daw Benţa Romånia, în care partener este grupul german Daw&Caparol. În 2007, cifra de afaceri a companiei Daw Benţa Romånia s-a ridicat la 19,6 milioane de euro, iar profitul net la aproximativ 1,4 milioane de euro.
Daw Benţa deţine o reţea de 31 de magazine de prezentare la nivel naţional, prin intermediul cărora îşi comercializează produsele proprii sub brandurile Caparol, Alpina, Capatec, Disbon, Nerchau. Pe plan regional, compania este acţionar majoritar în cadrul firmelor Daw Benţa Mol, din Republica Moldova, şi Daw Benţa Bulgaria.
Business-ul mureşean a fost recunoscut şi recompensat de către autorităţile locale cu diverse distincţii, precum locul III în Topul IMM-urilor din Judeţ în 1997, locul III în acelaşi top în 1999, iar din 2001 şi până în prezent a urcat pe primul loc în topul firmelor organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Mureş.
Aflaţi cât de mare este averea miliardarului Remus Benţa din noul TOP Forbes 500 Miliardari pe care îl găsiţi la chioşcurile de ziare!
Dinu Patriciu – pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi români
Case