Am impresia ca tema raporturilor dintre un mal si celalalt, a adevaratelor raporturi, nemachiate nici de politic, nici de cutare conjunctura culturala sau manageriala, e prea delicata pentru caracterul alor nostri. Exista zone penibile, zone rusinoase, care te lasa perplex si pe care le refulezi instinctiv asa cum iti ignori masinal o proprie infirmitate. Tur de orizont pe Net-ul autohton: oglinda fidela prin distorsiune a politicului de la Chisinau. Adica riscul de a o da in bara, de a pacatui impotriva adevarului, bazindu-te doar pe ce ofera piata mediatica (accesul in culise fiind oricum oprit), e minim, aproape neglijabil: minciuna si cinismul dintr-o parte sint neutralizate de ocultarea si conformismul din cealalta, ca un antidot. Principiul proverbului manevra pe manevra se anuleaza si calculul unuia se dejoaca prin miza altuia. Asemanarea asta de principiu nu e nici intimplatoare, nici senzationala: politica si presa sint niste vase comunicante si, in doze diferite, dar pastrindu-si nealterata compozitia, continutul celui dintii se regaseste in formele celui din urma. Adevar stravechi (de cind presa!), peste care m-a impins un recent comentariu din „Timpul". Dar mai intii citeva precizari, ca sa iau avant la lettre piuitul rastalmacitorilor de meserie. Am scris eu insumi, nu o data, despre imundul discurs antiromanesc al „Saptaminii" de la Chisinau, singura foaie de la noi care nu-si ascunde „programul", ba chiar il cultiva cu aplomb. Romanofobia se poarta pe aici, are cauzele ei si mize care par in ultimul timp sa se diversifice. Deci nu e de mirare. Ciudat e altceva: ca nici o publicatie, nimeni dintre editorialisti, dintre comentatori, nimeni dintre cei care parca-parca ar dovedi ceva contiguitate cu pamfletul nu i-au replicat lui Viorel Mihail, sursa dejectiilor, alias directorul hebdomadarului (cum le place unora sa mai spuna). Omul isi vede de treaba, ma