Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Riscul asumat“ al CEZ de a începe lucrările la Cogealac s-a lăsat cu cinci împuşcături

Publicat in Ziarul Financiar, marți 27 iulie 2010 · ·

Cinci persoane au fost împuşcate ieri cu gloanţe de cauciuc, în urma unui conflict izbucnit între primarul şi localnicii comunei Cogealac (Constanţa) şi cehii de la firma CEZ, care construiesc un parc eolian în comună.

Reprezentanţii firmei de pază Romnaţional, care are contract încheiat cu dezvoltatorii proiectului, spun că agenţii care au intervenit nu au făcut decât să se apere şi să respecte clauzele din contract. Cu toate acestea, şeful CEZ, Jan Veskrna, a declarat anterior că începerea lucrărilor "este un risc asumat" şi a dat drumul la lucrări, deşi încă se află în proces cu primăria şi situaţia nu era clară, aşa cum a fost în cazul investiţiei de la Fântânele, pentru că "fiecare lună de întârziere costă".

Între primarul din Cogealac şi CEZ există un conflict mai vechi, întrucât reprezentanţii companiilor CEZ şi partenerii lor, Continental Wind Partners (CWP), spun că primăria refuză să le dea aprobarea pentru consolidarea drumurilor de exploatare, document necesar pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. CEZ a demarat lucrările la parcul eolian de la Cogealac cu o întârziere de trei luni, după ce a finalizat instalarea a 115 turbine eoliene în parcul de la Fântânele.

Veskrna, directorul executiv al CEZ România, companie care derulează investiţia de 1,1 miliarde de euro în cele două proiecte eoliene din Dobrogea, de la Cogealac şi Fântânele, a declarat pentru ZF că firma a început propria investigaţie în cazul scandalului izbucnit astăzi pe şantierul de la Cogealac.

"Am fost informaţi că nişte localnici au intrat în zona de construcţie de la Cogealac. Era de datoria firmei de pază să pă zească echipamentele care sunt foarte scumpe şi oamenii care munceau acolo", a spus Veskrna.

Firma de pază angajată de CEZ pentru acest proiect este Romnaţional SRL din Constanţa, controlată de Zagaevschi Iulian. În 2009, compania a avut

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum 32 minute
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum 57 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 30 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°