Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Interviu Trică: „M-am simţit ca un gentelman“

Publicat in Adevarul, marți 27 aprilie 2010 ·

Fotbalistul va îndeplini până la finalul sezonului funcţia de delegat al Universităţii Craiova. Primul său contact cu noua postură a fost la meciul cu Unirea Urziceni, pierdut la scor de olteni, chiar pe teren propriu (1-4).

Eugen Trică se pregăteşte să devină din vară managerul echipei din Bănie. Până atunci, „se antrenează“ din postura de delegat al Ştiinţei la meciurile care au mai rămas de disputat în acest sezon. Într-un costum impecabil, prin care i-a făcut concurenţă antrenorului Mark Wotte, Trică nu s-a putut abţine însă să nu dea indicaţii mai tinerilor colegi la meciul cu Unirea.

Adevărul de Seară: Ai dat şortul pe costum?

Eugen Trică: Nu mai pot să joc, aşa că trebuia să fac ceva să rămân aproape de echipă, să o ajut în vreun fel. Din păcate, am debutat cu stângul.

AdS: Cu te-ai simţit în noua postură?

E.T.: Ca un gentelman. Doar eram îmbrăcat la costum, nu? Şi aşa trebuie să fiu în noua funcţie, un gentelman.

AdS: Dar nu prea ai avut stare pe bancă. Ai dat indicaţii mai mult ca Wotte, te-ai certat puţin şi cu arbitrul de rezervă.

E.T.: Ce să fac, tată? Nu pot să stau liniştit, îţi dai seama. Ăsta e felul meu. Din păcate pentru noi am întâlnit o echipă Unirea Urziceni foarte puternică, bine organizată, cu jucători valoroşi. Nu am avut ce face.

AdS: O să mai joci fotbal până la finalul sezonului?

E.T.: Cred că o să intru în ultimele cinci minute ale meciului cu Oţelul de acasă, din ultima etapă, ca să îmi fac retragerea. Însă, dacă vom obţine minim patru puncte din următoarele două partide, cu Internaţional şi Ceahlăul, o să mai joc cinci minute şi în meciul cu CFR Cluj.

AdS: Cu Steaua, în penultima etapă, nu vrei să joci?

E.T.: Nu. Cu Steaua, nu.

AdS: Ce vei face din vară?

E.T.: Sută la sută rămân în cadrul clubului pe post de manager al ec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum 2 ore
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite apropiaților

Gandul acum 33 minute
Sărbătorile Pascale sunt ocazia potrivită pentru a le arăta celor dragi, familie sau prieteni, că te gândești la ei și cum ar fi mai potrivit decât prin a le transmite urări și felicitări prin mesaje de Paște, care, cu siguranță îi vor bucura. Trans

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°